Considerat cel mai grav incident de acest gen din istorie, prăbuşirea celor trei paraşutişti pe Aerodromul din Clinceni a şocat ieri o ţară întreagă.
Unul dintre cei mai experimentaţi paraşutişti din România, Adrian Constandache, colaborator la un club privat din Clinceni şi angajat la Aeroportul Tuzla-Regional Air Services, a venit în ziua lui liberă să-i îndeplinească dorinţa unei tinere sportive care îşi dorea nespus de mult să zboare.
Andreea Nica (27 de ani), handbalistă legitimată la clubul de handbal din Slobozia, a plătit 1.000 de lei pentru un zbor cu paraşuta, fără să ştie că acesta va fi biletul ei către moarte.
Alături de alte alte nouă persoane, ea a urcat într-un avion, fiind tot timpul încurajată de Adrian Constandache, instructorul ei, un profesionist cu peste 4.000 de salturi, care a îndrumat-o ca pe tot parcursul zborului prin aer, cât vor sta lipiţi unul de altul, să rămână calmă, ca să ajungă în siguranţă pe pământ.
Înainte să se arunce în gol, de la circa 4.000 de metri, cei doi s-au uitat în jos şi, cu inima cât un purice, s-au aruncat într-un extaz care a culminat cu agonia unei prăbuşiri pe care nu au mai putut s-o controleze.

Paraşuta lor s-a încurcat cu a unui alt paraşutist, la o distanţă de circa 100 de metri faţă de sol, care se aruncase din acelaşi avion. Este vorba despre Daniel Floroiu, amator al acestui sport, cu doar 100 de salturi, cel care a murit la scurt timp după impactul cu solul.
Aterizări la limită
Cu o viteză de 200 de kilometri pe oră, cât atinge un paraşutist în momentul căderii, totuşi, instructorul Adrian Constandache şi eleva lui, Andreea, au supravieţuit în urma impactului. Două ambulanţe şi un elicopter au venit imediat la locul accidentului, însă pentru Daniel Floroiu nu s-a mai putut face nimic.
Instructorul a fost găsit în viaţă, însă inconştient, în vreme ce Andreea era conştientă, în ciuda traumatismelor. Cu toate astea, tânăra handbalistă a murit câteva ore mai târziu la spital. Instructorul de zbor, de asemenea fost sportiv de performanţă, a fost operat la Spitalul Floreasca, iar aseară se afla în comă indusă.
Ce nu ştie nimeni e că instructorul Adrian Constandache priveşte moartea în ochi pentru a 12-a oară, după ce a efectuat tot atâtea zboruri cu o paraşută de rezervă. Cu o experienţă atât de mare, astfel de momente sunt inevitabile, însă numai cei mai buni ajung să pupe pământul.
Până la acest incident tragic, paraşutistul a mai avut o experienţă marcantă. Şi-anume un zbor în care a reuşit să-şi deschidă paraşuta cu doar 150 de metri deasupra solului, deşi limita de risc este 600 de metri.
La acest caz, unde datele preliminare indică o eroare umană, o echipă de specialişti din aviaţie, alături de poliţiştii de la Transporturi Aeriene şi de procurori de la Curtea de Apel, vor încerca să stabilească exact cauza tragediei.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Observatornews.ro
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI