În aceeaşi zi, Gabi Torje a intrat în minutul 65 la Udinese, în deplasarea de la Parma, înlocuindu-l pe Mauricio Isla, dar echipa sa a pierdut cu scorul de 2-0. Emilianii au marcat prin Biabiany (58) şi Giovinco (76 – pen.). Torje a fost insistent, dar fără realizări deosebite.
Sâmbătă, Cristi Chivu nu a prins lotul lui Inter Milano, care a câştigat pe teren propriu împotriva lui Cagliari, scor 2-1. Pentru ”nerrazzuri” au marcat Thiago Motta (54) şi Coutinho (60), oaspeţii punctând prin Larrivey (88).
Tot sâmbătă, fostul stelist Bănel Nicoliţă a fost integralist pentru al doilea meci consecutiv şi a dat pasa decisivă pentru Zouma, la al doilea gol al lui Saint-Etienne, în victoria cu 2-0 de pe terenul lui Nice. Primul gol al verzilor a fost reuşit de Sinama-Pongolle (25).
Ianis Zicu a punctat în derby-ul cu Litex Loveci, din etapa a 14-a din campionatul Bulgariei, câştigat de echipa sa, ŢSKA Sofia, cu scorul de 2-0. Atacantul român a marcat al doilea gol al întâlnirii, în minutul 77, şi a ajuns la 13 reuşite în acest sezon, ocupând în continuare poziţia de lider al clasamentului golgheterilor. ŢSKA Sofia este lider în Bulgaria, la egalitate de puncte cu revelaţia Ludogoreţ Razgrad.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!