În aşteptarea deciziei în cazul “sibutramina”, hotărâre ce va fi anunţată luni, Adrian Mutu a intrat într-o nouă belea. Alaltăieri noapte, “Briliantul” a fost în club alături de soţia lui, Consuelo, de bijutierul libanez Fawaz Gruosi şi de afaceristul italian Tommaso Buti. La plecare, în jurul orei 2.00 noaptea, Mutu şi prietenii lui au fost abordaţi de doi necunoscuţi. Indivizii s-au apropiat de frumoasa Consuelo, au pipăit-o şi i-au vorbit murdar. Enervat, Mutu şi cei doi prieteni le-au cerut să se îndepărteze şi să plece liniştiţi, însă aceştia l-au lovit cu pumnii pe Gruosi şi Buti şi apoi au rupt- o la fugă, înainte de venirea poliţiei.
«Briliantul», nevătămat
Conform cotidianului “La Republica”, Gruosi, 58 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, în vreme ce Mutu şi Consuelo au scăpat doar cu sperietura. Agresorii nu au fost prinşi de poliţie, iar identitatea lor rămâne necunoscută.
“Nu cunosc detalii despre incidentul în care ar fi fost implicat fiul meu şi nici nu vreau să fac vreun comentariu” / Spiridon Mutu, tatăl atacantului
Clubul a fost închis
În urma incidentului, localul “Cavalli Club” a fost închis. Anterior, clubului îi fusese ridicată licenţa pentru 15 zile, localul fiind scena mai multor scandaluri în ultima vreme.
Alte incidente în care a fost implicat atacantul
Septembrie 2006. Aflat în cantonament cu echipa naţională la Mamaia, atacantul a fost acuzat că l-ar fi lovit pe chelnerul Gigi Grosu (foto dreapta) cu o bară de metal. Incidentul s-ar fi petrecut în camera fotbalistului de la Hotelul Rex, după ce cei doi avuseseră o dispută verbală pe o terasă.
Decembrie 2009. Adi Mutu a fost acuzat că a lovit cu pumnul în faţă un cetăţean libanez de 43 de ani. Incidentul s-a petrecut în timpul unei petreceri la hotelul de lux Four Season din Florenţa. Victima a ajuns la spital, fiind externată după câteva zile.
Citiţi mâine povestea «Regelui diamantelor», Fawaz Gruosi, cel care a luat bătaie pentru Consuelo Mutu