Iată ce boli i-au mai găsit de la internareDeclaraţie-şoc a medicului Mircea Beuran cu privire la tentativa de suicid a lui Adrian Năstase

Imediat după internarea la Spitalul Floreasca, Adrian Năstase a fost consultat de mai mulţi medici renumiţi. Astfel, dr. Şerban Brădişteanu (foto), medic primar în chirurgie cardiovasculară, a declarat presei că acesta are mai multe probleme de sănătate.
Iată care sunt acestea:

  • prezintă risc crescut de infarct (are stenoze pe coroane);
  • afecţiuni tiroidiene;
  • diabet;
  • dislipidemie (grăsimi în sânge);
  • hipertensiune.

De pe patul de spital, fostul prim-ministru a trasat interdicţii. Nu i-a dat voie fiului său să facă public testamentul

Una dintre cele mai aşteptate dezvăluiri în cazul tentativei de sinucidere a lui Adrian Năstase era citirea “testamentului public”. Mult-aşteptatul moment a fost anulat însă, pentru că Adrian Năstase i-a interzis băiatului său, Andrei, să-l citească în faţa presei.
Toată ţara a aşteptat ieri cu sufletul la gură ora 17.00, atunci când era programată citirea în faţa jurnaliştilor a biletelor de adio scrise de Adrian Năstase înainte de a încerca să se sinucidă. Acest moment a fost anulat din dorinţa fostului premier. Se pare că politicianul i-a interzis cu desăvârşire fiului său cel mare, Andrei Năstase, să le mai facă publice, cu puţin timp înainte ca băiatul să ţină conferinţa de presă improvizată în faţa Spitalului Floreasca, acolo unde Năstase este internat. “În această dimineaţă, tatăl meu mi-a interzis să dau publicităţii «testamentul lui politic ». Acesta a fost scris într-un moment în care dânsul decisese altceva. Miercuri, Dumnezeu a hotărât ca tata să rămână alături de noi şi ca astăzi să-i putem spune împreună «La mulţi ani!». Vă mulţumesc”, a scris Andrei Năstase pe Facebook. În urmă cu o zi, Andrei Năstase anunţa că vineri (n.r. – ieri) va citi la Spitalul Floreasca scrisoarea lăsată de tatăl său. (Alexandra Ariciu)

Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ
Recomandări
Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ

Medicii nu mai au voie să ofere detalii

Pentru a evita speculaţiile, familia Năstase lea interzis medicilor să mai dea detalii despre evoluţia stării de sănătate a pacientului, aşa cum a explicat ieri dr. Şerban Brădişteanu de la Spitalul Floreasca.

Familia l-a vizitat la spital de ziua luiDeclaraţie-şoc a medicului Mircea Beuran cu privire la tentativa de suicid a lui Adrian Năstase

Adrian Năstase (foto) a împlinit ieri 62 de ani. Dana Năstase, soţia lui, şi Andrei, fiul cel mare al fostului premier, au ajuns dimineaţă la Spitalul Floreasca din Capitală, acolo unde politicianul este internat, pentru a-i fi alături. Familia Năstase nu a făcut nici un comentariu referitor la tentativa de sinucidere sau la starea de sănătate a acestuia. La plecare, cei doi s-au urcat grăbiţi în maşină şi au demarat în trombă.

Amânarea pedepsei poate fi cerută o singură dată

Avocaţii fostului premier Adrian Năstase nu renunţă la ideea de a încerca să amâne executarea pedepsei de doi ani de puşcărie primită de clientul lor, aşa că ieri au depus la Tribunalul Bucureşti o cerere în acest sens. Solicitarea a fost înregistrată şi va fi analizată de magistraţi peste aproape două săptămâni. Conform procedurii, amânarea pedepsei nu poate fi cerută decât o singură dată şi nu poate avea o durată mai mare de trei luni.

Despre proiectul unui stat „suveranist” român: „Nici SUA lui Trump nu își permit suveranismul propus de AUR”. Interviu cu profesorul Cornel Ban de la Copenhagen Business School
Recomandări
Despre proiectul unui stat „suveranist” român: „Nici SUA lui Trump nu își permit suveranismul propus de AUR”. Interviu cu profesorul Cornel Ban de la Copenhagen Business School

«Sub fular erau mai multe pansamente»Declaraţie-şoc a medicului Mircea Beuran cu privire la tentativa de suicid a lui Adrian Năstase

Prof. dr. Ioan Lascăr (foto), şeful Clinicii de Chirurgie Plastică şi Reparatorie de la Spitalul Floreasca, a elucidat, la Realitatea TV, misterul fularului de la gâtul lui Adrian Năstase: “Ţin să precizez că a fost un prim gest de protejare, întreprins de familie şi de medici. Sub fular erau mai multe pansamente.”

Poliţia: S-a tras doar un glonţ

Toată isteria creată în jurul gloanţelor trase cu revolverul de către Adrian Năstase a fost lămurită de reprezentanţii poliţiei, care susţin că în vila din Zambaccian a lui Adrian Năstase s-a tras o singură dată, atunci când fostul premier a încercat să se sinucidă. Anchetatorii spun că, în afara glonţului care l-a rănit pe parlamentar, în casa din centrul Capitalei nu au mai fost trase alte focuri de armă. În ultimele zile, au fost tot felul de informaţii care acreditau ideea că Adrian Năstase ar mai fi folosit revolverul în ultimele zile.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.