Berbecii au un an dificil
Un an destul de dificil, în care progresul este posibil numai dacă reuşiți să lăsați deoparte orice altă problemă pentru a vă concentra pe studiu. Vor exista tentații, mai ales în primul semestru. Un mic secret pentru reuşita în acest an este să fiți mai diplomați şi să nu vă acordați mai multă importanță decât vi se cuvine!
Taurii au un început modest
Începeți anul modest, cu destule nemulțumiri, legate mai ales de relațiile cu colegii sau de unele dezamăgiri trăite în vacanță. Prima jumătate a anului viitor vă e însă în întregime favorabilă, pentru că redeveniți optimişti, dornici de afirmare şi foarte riguroşi în tot ce faceți, chiar şi atunci când puneţi pasiune.
Gemenii sunt mai atenți
Vă avantajează faptul că sunteți mai atenți ca oricând la cei din jur, la ce puteți învăța de la ei şi la lucrurile bune, care merită să fie preluate. Sunteți mai serioşi şi mai profunzi. Este un an bun pentru acumularea de cunoştințe. Puteți descoperi că aveți numeroase calități, pe care nu le- ați folosit niciodată în întregime.
Racilor li se cere mult
Vi se cere mult din toate părțile, mai ales din familie. Semestrul al doilea poate fi momentul vostru de afirmare, prin calitățile pe care le veți descoperi. Sunt avantajați cei care au ales un domeniu artistic sau o specializare umanistă. Veți avea alături şi oameni puternici care vă vor ajuta să valorificați ceea ce deţineţi.
Leii sunt favorizaţi
Acest an şcolar poate fi unul dintre cei mai buni de până acum. Sunteţi favorizaţi din toate punctele de vedere, aveţi chef de învăţat, vă adaptaţi din mers şi luaţi ce e mai bun din orice situaţie. Dorinţa de a vă măsura forţele prin concursuri, examene şi orice alt fel de competiţie vă va aduce surprize plăcute.
Fecioarele surprind
Un an şcolar excelent şi pentru cei care se află în etape intermediare de studiu, şi pentru cei care se pregătesc să susţină un examen important pentru viitorul lor. Veţi surprinde cu dorinţa voastră constantă de progres, cu exprimarea directă şi tranşantă şi curajul de care veţi da dovadă în orice situaţie.
Balanţele caută mentori
Ceva mai reţinuţi şi mai cuminţi în tot ce faceţi, aţi putea lăsa impresia că v-aţi pierdut interesul pentru învăţătură. Dar e suficient să vă atragă ceva sau cineva ca să vă regăsiţi pofta de cunoaştere. Căutaţi mentori deschişi la minte, care nu impun restricţii. Finalul anului şcolar vă poate aduce o reuşită importantă.
Scorpionii se afirmă
Începeţi anul cu dorinţa de a anula orice fel de concurenţă şi de a nu rata nici o ocazie de afirmare. Nu veţi putea menţine acest ritm mult timp şi va trebui să acceptaţi că nu se poate să fiţi primii în orice. Veţi avea de câştigat de pe urma unui grup de prieteni sau de persoane cu care împărtăşiţi pasiuni comune.
Săgetătorii trec obstacole
Chiar din primele zile ale anului şcolar veţi ieşi în evidenţă prin calităţile voastre şi veţi atrage atenţia celor din jur. Dorinţa de progres pe toate planurile e atât de mare, încât nici un obstacol nu vi se pare prea greu de trecut. Primul semestru este o perioadă de acumulare, de orientare şi de afirmare.
Capricornii învaţă mult
Acest an şcolar continuă cele mai importante tendinţe ale anului trecut. Multă învăţătură, rezultate obţinute cu efort şi seriozitate maximă. Sunt avantajaţi cei care studiază pentru a obţine diplome speciale, performanţe mai puţin întâlnite. Veţi descoperi că puteţi mult mai mult decât aţi avut impresia.
Vărsătorii progresează
Cheia succesului e organizarea cunoştinţelor dobândite. Până acum aţi învăţat câte puţin din toate, acum e momentul pentru alegerea unei specializări. Întregul an veţi progresa într-un ritm la fel de rapid ca şi până acum. Dacă aveţi de dat examene, e bine să vă pregătiţi din timp pentru a obţine rezultatele dorite.
Peştii se mobilizează
Păşiţi în noul an şcolar cu dorinţa de a învăţa numai ceea ce vă place şi numai de la mentorii pe care îi consideraţi superiori. Restul nu beneficiază de atenţia voastră. În ultima parte a anului şcolar vă veţi schimba părerea şi vă veţi mobiliza pentru a obţine rezultate mai apropiate de valoarea pe care o aveţi.