În Londra anului 1888, un criminal în serie băga spaima în locuitorii oraşului Londra. Cinci prostituate erau găsite cu gâtul tăiat, într-un cartier rău famat din capitala Angliei. În ciuda cercetărilor poliţiei, identitatea celui care a săvârşit odioasele crime, supranumit şi Jack „Spintecătorul”, nu a putut fi aflată. Zilele trecute însă, un detectiv spaniol, Jose Luis Abad (84 de ani), specializat în caligrafie susţine că a descoperit cine este de fapt cel care a comis oribilele fapte, acum mai bine de un secol.
Toate dezvăluirile bărbatul le face într-o carte cu numele „Cel mai inteligent criminal din istorie” şi apărută în cursul acestei săptămâni în Spania. Potrivit spuselor anchetatorului, cel care se ascundea în spatele lui Jack „Spintecătorul” era inspectorul Frederick Abberline, adică exact cel care s-a ocupat de caz.
Abad a comparat scrisul inspectorului cu cel al Spintecătorului, din jurnalul acestuia de 63 de pagini, descoperit în Liverpool, în 1992. Analizând şi rapoartele întocmite de Abberline la acea vreme, spaniolul a desoperit că scrisul este identic. „După ce am comparat caligrafia celor doi, nu am nici o îndoială că inspectorul Abberline era, de fapt, Jack „Spintecătorul”. Sună incredibil, dar înscrisurile nu mint. Sunt identice”, a declarat Abad, mebru al Societăţii de Grafologie din Spania.
Aceasta nu este prima teorie legată de identitatea criminalului din epoca victoriană. „Riperrologii”, aşa cum au fost numiţi cei care cercetează identitatea „Spintecătorului”, au susţinut de-a lungul timpului că acesta ar fi fost ba un marinar de pe un vas comercial, ba un medic nebun, ba chiar nepotul Reginei Victoria.
Foto: captură din documentarul „Jack The Ripper”.