Aflat în arest de aproape două luni, Dragoş Enache era cercetat în două dosare separate, unul pentru tulburarea liniştii publice şi loviri şi în alt dosar, instrumentat de DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), pentru consum de droguri. Pentru că era sub influenţa stupefiantelor atunci când a intrat pe teren şi l-a lovit pe Galamaz, cele două cauze au fost conexate şi preluate de DIICOT Ploieşti, care azi a finalizat ancheta şi l-a trimis în judecată pe agresor.
Stelistul a avut nevoie de 18 zile de îngrijiri
Procurorii spun că violenţa de care a dat dovadă Enache este una ieşită din comun. Asta pentru că pe de-o parte, s-a creat panică în rândul suporterilor, iar Galamaz a avut nevoie de 16 – 18 zile de îngrijiri medicale. „Jucătorul a fost în imposibilitate de a mai continua partida de fotbal, motiv pentru care arbitrul a dispus oprirea meciului şi evacuarea celor 14.000 de spectatori” spun anchetatorii.
Pentru cele trei capete de acuzare, Enache riscă o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare cu executare.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro