Chiar la intrarea în peşteră eşti întâmpinat de un dulăpior pe care sunt aşezate foi albe de hârtie şi un pix. Prima impresie este că acolo s-ar cere taxă de intrare… Dar nu! Hârtiile sunt pentru turiştii care sosesc aici: să scrie pe ele rugăciuni către Sf. Andrei, să le împăturească şi să le pună în crăpăturile peşterii. Moda bileţelelor a început după anul 2000, iar călugării de la mănăstire au încurajat fenomenul prin instalarea dulăpiorului cu hârtii albe. Acum, pereţii sunt plini cu fel de fel de mesaje, puse în special în zilele de sărbătoare religioasă, când se face coadă la gura peşterii. Iar numărul celor care vin să se roage aici este în continuă creştere.
Tradiţia ortodoxă spune că Sfântul Andrei, primul dintre cei chemaţi de Iisus spre apostolat, a ajuns aici pentru a propovădui credinţa creştină în rândul dacilor şi s-a adăpostit în această grotă, care a devenit prima biserică de pe teritoriul României.
Aşa arată originalul din Israel
Zidul Plângerii din Ierusalim e locul cel mai iubit de evreii din întreaga lume. Zidul actual este, de fapt, peretele vestic de susţinere a platformei artificiale pe care se înalţă Templul lui Solomon, ridicat în secolul al X-lea î.Ch. Credincioşii evrei pun în spaţiile dintre pietrele zidului bileţele pe care îşi scriu dorinţele. De două ori pe an, Zidul Plângerii este curăţat de bucăţelele de hârtie, care sunt duse şi îngropate pe Muntele Măslinilor.
![Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bdb8aa688f9594d1883724f7c5b83c99.jpg)
![„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_38b820998ed12974b30b56880eb11cf3.webp)
![Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a2bad3e7269f1057ba424799f89509cd.jpg)
![Motivele pentru care România nu e invitată la „reuniunea anti-Trump” de la Paris: „Ne-am discreditat în ultimul timp”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a59e922fdde135524823b745b172b09b.png)
![INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3f0cb0e2d9eab9e74d568bd5e4099da3.jpg)
![Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_fe8363acb5eefa8435ce43ee2a8d8e67.jpg)
![Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7e6df8bc8a6c9519ce0b795ef1124f96.jpg)
![Horoscop 17 februarie 2025. Taurilor li se potrivește de minune invitația la o abordare mai cuminte a oricărei probleme care apare](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_bf0a2ebc8c415dbd62f0ce792660b75b.jpg)