I-au salvat viaţa sânii enormi cu care a înzestrat- o “Mama Natură” şi care, se pare, i-au servit pe post de… airbaguri. Femeia oprise pe marginea drumului pentru a fuma o ţigară, moment în care a văzut venind cu viteză spre ea un alt autoturism, care, scăpat de sub control, izbise mai întâi parapetul autostrăzii. Vehiculul a lovit-o în plin, proiectând- o peste parbriz, însă, datorită sânilor mari, aceasta nu s-a lovit cu capul în geam, dotările uriaşe atenuând astfel impactul. Iubita ei, care se afla în maşină, a coborât pentru a o ajuta, după care a sunat la Salvare. La spital, medicii au constatat că Sarah era nevătămată, având doar câteva vânătăi la umăr şi la un picior. l
Care este recordul negativ de prezență la un scrutin la nivel național din UE?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce a determinat trecerea Coreei de Sud de la un regim militar la alegeri democratice în 1987?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce evenimente au dus la înlăturarea de la putere a președintelui Suharto, liderul unui regim autoritar care a condus Indonezia vreme de 32 de ani?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce stat suveran toți candidații la alegerile naționale candidează ca independenți?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
La ce alegeri au fost atât de mulți candidați, încât buletinul de vot a fost mai lung de un metru?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a6c27347f79b548bc1f86e5b078cda6b.jpg)
Unica.ro
Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1cf584b171257ae6b33fd5aaf1f03344.webp)
Viva.ro
Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d46f3643dcc306b66395905b1cbdd39a.webp)
Libertateapentrufemei.ro
Vedeta Kanal D, divorț-șoc, după 13 ani de căsnicie. E știrea momentului în showbiz. Primele declarații: “Ne-am separat...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
Adevarul.ro
În Săptămâna Mare, CTP contestă imaginea Mântuitorului: „În profunzimea ideii de Iisus stă o femeie, nu un bărbat”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_97962c6ea86729baf201cd8a6ce399b5.jpg)
Elle.ro
Cătălina Grama, imagini de vis din vacanță. Actrița e pe un vas de croazieră cu cei doi copii: „Trăim această aventură împreună.” FOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_1dd0f8f11520220e079ad8a3252c1b28.jpg)
Unica.ro
Dezvăluirea lui George Simion despre Călin Georgescu. Un detaliu în ceea ce privește declanșarea pandemiei a atras atenția tuturor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a3a9f2ed0150f495f9beb6d3fe15b0ba.jpg)
Observatornews.ro
Pasageră, uimită de o regulă "nescrisă" invocată de stewardesă în timpul zborului: "După logica asta..."
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_6a4d127b8a585e926a6e238e7f0294fc.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 18 aprilie 2025. Racilor li se deschide o oportunitate importantă de câștig financiar pentru perioada următoare