Cum poţi licita
Trimite un SMS la telefon 0729.729.200 (tarif normal), de luni până sâmbătă la miezul nopţii, cu suma pe care o oferi pentru obiectul licitat în acea săptămână.
Urmăreşte zilnic, în Libertatea, la ce sumă a ajuns licitaţia. În ziarul de luni vom anunţa câştigătorul şi suma oferită, precum şi noul obiect scos la licitaţie.
Următoarea licitaţie va începe luni, 5 mai
Săptămâna aceasta, licitaţia obiectelor donate de vedete în beneficiul campaniei “Ajută copiii!” va lua o scurtă pauză. Ea se va relua săptămâna viitoare, luni pe 5 mai, cu următorul obiect pentru care vă vom invita să licitaţi.
Luni, 28 aprilie. Pantofii lui Ruby s-au dat cu 600 de lei! Câştigătorul licitaţiei pentru pantofii oferiţi Ruby este Csato Kovacs Imre, din Miercurea Ciuc, care a oferit suma de 600 de lei. ATENŢIE! Câştigătorul trebuie ca în termen de 3 zile, până miercuri, 30 aprilie, inclusiv, să vireze suma licitată în contul în lei al Fundaţiei Ringier, RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176, deschis la Raiffeisen Bank.
Vineri, 25 aprilie. Astăzi, s-a mai primit o ofertă în valoare de 600 de lei. La scurt timp, a venit o nouă ofertă, tot de 600 de lei. Precizăm că la oferte egale va fi desemnată câştigătoare cea sosită prima. Nu uitaţi că mai aveţi timp până sâmbătă, la miezul nopţii, să licitaţi pentru pantofii donaţi de Ruby.
Joi, 24 aprilie. Până astăzi s-a primit o ofertă de 550 de lei pentru pantofii oferiţi de Ruby. Vă reamintim că încălţămintea este marca London Trash, măsura 37, iar modelul nu mai există pe piaţă. Mai aveţi timp încă 3 zile, până sâmbătă, 26 aprilie, la miezul nopţii, pentru a vă trimite oferta şi a avea şansa de a intra în posesia pantofilor îndrăgitei cântăreţe.
Miercuri, 23 aprilie. Până astăzi s-a primit o ofertă de 550 de lei pentru pantofii oferiţi de Ruby. Vă reamintim că încălţămintea este marca London Trash, măsura 37, iar modelul nu mai există pe piaţă. Mai aveţi timp încă 3 zile, până sâmbătă, 26 aprilie, la miezul nopţii, pentru a vă trimite oferta şi a avea şansa de a intra în posesia pantofilor îndrăgitei cântăreţe.
Marţi, 22 aprilie. S-a primit prima ofertă pentru pantofii donaţi de Ruby, în valoare de 550 de lei. Cine oferă mai mult?
Nu uitaţi! Săptămâna aceasta puteţi licita, până sâmbătă, 26 aprilie, la miezul nopţii, pentru pantofii oferiţi de Ruby. Licitaţia a început de la suma de 500 de lei.