Dacă ai un copil timid, e lesne de înţeles că se va adapta mai greu şi că trebuie să-l obişnuieşti, încet-încet, cu noua comunitate. Însă pot exista şi alte cauze ale crizelor lui: personalul grădiniţei are un comportament dur sau distant, colegii sunt ostili ori îi displac activităţile din timpul orelor. Mai este posibil să-i fie teamă că-l vei abandona acolo, printre străini.
Foarte important: fără ameninţări
Iată câteva lucruri pe care trebuie să le faci pentru a depăşi această situaţie neplăcută:
Dacă ajungi la concluzia că e ceva în neregulă la grădiniţă, stai de vorbă cu educatoarea. Vei verifica astfel dacă nemulţumirile celui mic sunt îndreptăţite şi, totodată, cum se comportă el în timpul orelor, ce nu îi place ori dacă îl necăjeşte cineva.
Cenzurează-ţi emoţiile, fiindcă e posibil ca ieşirile lui să fie rezultatul anxietăţii tale. Dacă tu ai o strângere de inimă la ideea că îl laşi singur atâtea ore, că nu-şi va face uşor prieteni ori că educatoarea s-ar putea să nu se ridice la înălţimea aşteptărilor tale, îi transmiţi inconştient neliniştea ta.
Povesteşte-i cum a fost în primele tale zile de “grădi”: şi tu ai avut momente de teamă, de timiditate, o fetiţă te-a tras de codiţe… Va înţelege mai uşor că intrarea în colectivitate nu este un baubau, ci o schimbare firească şi importantă pentru toţi copiii. Dacă, din contră, îi povesteşti că ai fost liderul clasei din prima zi, îl inhibi şi mai mult şi îi sporeşti stresul!
Pe drumul spre grădiniţă, provoacă-l la joacă. Puteţi face întreceri, puteţi cânta împreună, puteţi spune glume. Dacă-l distragi într-un mod plăcut, va uita să mai plângă.
Neapărat asigură-te că are cine să-l ia la sfârşitul programului – tu sau soţul, bunica sau bunicul, bona ori o vecină. Dacă va fi lăsat să aştepte, se va simţi abandonat şi asta îi va spori anxietatea.  În caz de forţă majoră, ia-ţi câteva zile libere de la serviciu şi stai cu el la grădiniţă – azi o oră, mâine două… Participă, alături de el, la toate activităţile. Când începe să uite de tine, problema e rezolvată: îl poţi lăsa singur!

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Mulți români cred că președintele se ocupă de Economie și Sănătate
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Mulți români cred că președintele se ocupă de Economie și Sănătate

Când ceri ajutorul unui psihoterapeut

Uneori, stresul prin care trece zilnic are manifestări fizice: copilul acuză dureri de cap, de burtică, are stări de vomă, diaree, palpitaţii, transpiraţii, probleme de somn, este obosit, apatic, nervos.
Un motiv serios ca să consultaţi medicul de familie. Dacă acesta stabileşte că piciul tău este sănătos din punct de vedere clinic, este cazul să cauţi un psihoterapeut specializat în problemele copiilor şi să-i faceţi împreună o vizită cât mai curând.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Prima țintă a rachetelor ATACMS în Rusia, după ce SUA au permis Kievului să le folosească pentru atacuri
Știrileprotv.ro
Prima țintă a rachetelor ATACMS în Rusia, după ce SUA au permis Kievului să le folosească pentru atacuri
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Ce trebuie să faci cu cactușii iarna, ca să înflorească la primăvară și să nu se ofilească. E obligatoriu să te ocupi de asta până la finalul lui noiembrie, trebuie să ai grijă și la acest lucru legat de cum îi uzi
FANATIK.RO

„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Topul celor mai bogaţi candidaţi la prezidenţiale. Declaraţiile de avere ale politicienilor înscrişi în cursa pentru Cotroceni
Observatornews.ro
Topul celor mai bogaţi candidaţi la prezidenţiale. Declaraţiile de avere ale politicienilor înscrişi în cursa pentru Cotroceni
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI