De subvenţie la energia termică beneficiază, conform prevederilor O.U.G nr. 70/2011, familiile cu un venit lunar pe membru de familie de până la 786 de lei pe lună. În cazul persoanelor singure, venitul nu trebuie să depăşească 1.082 lei lunar.
Primesc ajutoare şi persoanele care se încălzesc cu gaze naturale, lemne şi combustibili petrolieri. Condiţia este ca venitul acestora să nu fie mai mare de 615 lei pe lună.
Iată de ce acte aveţi nevoie:
– Cerere şi declaraţie pe propria răspundere;
– Documente de identitate ale titularului şi ale membrilor familiei:
– Adeverinţă de salariu, talon de pensie sau alte documente din care să reiasă venitul realizat;
– Documente care să ateste informaţii despre imobil şi suprafaţa acestuia,
– Extras de cont bancare pentru beneficiarii care folosesc pentru încălzire lemne ori combustibili petrolieri;
– Adeverinţă de la Asociaţia de Proprietari care să ateste înregistrarea în cartea de imobil şi cotele de întreţinere;
– Adeverinţă de la Administraţia Financiară din care să rezulte că nu există alte venituri impozabile;
– Adeverinţă de la Direcţia de Taxe şi Impozite din care să rezulte că solictanţii nu deţin un autoturism cu capacitate mai mare de 1.600 cm cubi, precum şi alte terenuri sau proprietăţi.
Dosarele pot fi depuse personal sau prin intermediul Asociaţiilor de Proprietari/Locatari la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Aleea Ciceu nr. 12.
Care este singurul președinte din istoria SUA care a ajuns în funcția supremă fără să fi fost ales nici ca președinte, nici ca vicepreședinte?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce consta votul cenzitar în Europa secolelor XVIII-XIX?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Libertateapentrufemei.ro
Monica Gabor, apariție sofisticată alături de Irina! Unde au fost așa elegante și prețioase. Nici nu zici că a născut recent: pantofi stilleto, geantă Hermes, palton cu croi regal, siluetă de model. Irina a dat lovitura și și-a decis viitorul
Adevarul.ro
Un arădean care a investit 5.000 euro în plantația de căpșuni a rămas din nou fără recoltă. „Am stropit, am avut folie anti-îngheț”
Elle.ro
Theo Rose, decizie surprinzătoare privind educația fiului ei: „L-aș da la școală publică pe Sasha, dar la țară”
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Observatornews.ro
Industria din România cu venituri de 23 de miliarde de lei. Constanţa şi Braşov, judeţele în care se obţine cel mai mare profit
HOROSCOP
Horoscop 14 aprilie 2025. Scorpionii pot vedea cu ochii lor rezultatele eforturilor depuse fără să se gândească prea mult la ceea ce vor obține