După un Crăciun cu temperaturi primăvăratice, meteorologii au anunţat schimbări majore de temperatură. Astfel, în judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău, precum şi în zona de munte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 40… 50 l/mp. Mai mult, directorul general al ANM, Ion Sandu, a declarat că astăzi s-ar putea emite o avertizare cod roşu de viscol în judeţele Buzău, Ialomiţa şi Vrancea.
Bolnavii, duşi la spitale
În aceste condiţii, ieri, s-au luat primele măsuri. “Transportăm la spital pacienţii cu boli cronice şi pe cei care au nevoie de dializă. De asemenea, gravidele aproape de termen vor fi aduse la maternităţi”, a declarat ieri prefectul judeţului Buzău, Maria Buleandră.
Aceasta după ce în ianurie 2012 drumurile naţionale ce traversează judeţul Buzău au fost închise în repetate rânduri, iar zeci de localităţi din zona de câmpie au rămas îngropate în nămeţi. Şi la Galaţi, unul din judeţele afectate, autorităţile susţin că sunt pregătite să facă faţă situaţiei şi că nici o persoană nu va rămâne împotmolită pe drumuri.
Totodată, poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferi să evite să plece la drum dacă nu e necesar, iar dacă totuşi o vor face, să fie echipaţi corespunzător. Având în vedere că pentru mulţi astăzi începe minivacanţa de Revelion, e de aşteptat ca multe drumuri să fie aglomerate.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro