Alexandra Dinu a venit în țară împreună cu Mario (11 ani) fiul ei și al lui Adi Mutu. Motivul vizitei fulger este problema de sănătate a mamei ”Briliantului”, care are probleme cardiace și a fost internată în spital. Puștiul a venit să își vadă bunica și poate chiar să îi aline din suferință cu prezența lui.
De altfel, Adrian Mutu a petrecut sărbătorile între avioane și nu și-a mai sărbătorit ziua de naștere cu petreceri, așa cum făcea de obicei, preferând să fie aproape de mama sa. „Sunt alături de mama mea, Rodica, aflată în spital, cu probleme cardiace. De data aceasta, voi petrece timp cu cea care mi-a dat viaţă”, a spus Mutu pentru fiorentinanews.com, după ce a amânat începerea antrenamentelor cu echipa Viola.
Problemele cardiace par să fie genetice în familia lui Mutu. Mario, fiul ”Briliantului” a trecut în 2014printr-o operaţie dificilă, după ce medicii au descoperit o malformaţie la inimă. Din fericire, Mario a trecut peste problemă, se simte bine şi duce o viaţă normală.
 
Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro

Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Viva.ro

Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”
Libertateapentrufemei.ro
Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”
Supercalculatoarele confirmă scenariul de care se teme Elon Musk. Data estimativă la care pe Terra va fi imposibil de locuit
Adevarul.ro

Surpriză în showbiz! Celebra actriță a devenit mamă de gemeni și a dezvăluit prima imagine cu aceștia: „Îmi ocupă complet mâinile și inima”
Elle.ro

Nadia Comăneci s-a filmat la piscină, într-un costum de baie din două piese, și a publicat clipul pe rețelele sociale. La 63 de ani, „Zeița de la Montreal” a făcut senzație în online cu apariția sa

Un român care a spus că e multimilionar în euro a primit ajutor social din partea Germaniei timp de 5 ani. Cum a păcălit autorităţile
Observatornews.ro
Un român care a spus că e multimilionar în euro a primit ajutor social din partea Germaniei timp de 5 ani. Cum a păcălit autorităţile
Horoscop 12 mai 2025. Racii au ocazia să-și testeze abilitățile de persoană capabilă să rămână calmă chiar și în mijlocul unei furtuni
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI