Internată în spital din cauza loviturilor

Conform Topului 25 realizat de CREDIDAM, instituţie în care sunt înscrişi cam 95% dintre artiştii noştri şi care are ca scop strângerea banilor de la firmele care difuzează cântecele membrilor săi, pe primul loc se află, cu încasări de 20.000 de euro, solista Alexandra Stan, care a devenit şi mai cunoscută de când a avut o altercaţie serioasă, în plină stradă, cu fostul iubit şi impresar, Marcel Podan.
Din iunie 2013, când bărbatul a băgat-o în spital din cauza loviturilor, artista al cărei nume este cunoscut şi peste Ocean a intrat în- tr-un concediu prelungit, până în seara de Revelion, când a îndrăznit să-şi facă din nou apariţia pe scenă, într-un concert organizat în centrul Sibiului. În urma sa, cu venituri de 13.000 de euro, se află Smiley.
Deşi nu e una dintre cele mai bune voci masculine, el este, pe bună dreptate, unul dintre artiştii care ştiu să-şi aleagă piesele, încadrate la categoria “comerciale şi difuzabile”. La distanţă de 10.000 de euro de prima clasată o regăsim pe Loredana Groza (cu venituri din difuzări de 10.000 de euro). Este clar că ea are mult mai mult succes pe scenă, cu show-urile sale incendiare, decât pe calea undelor.
În respectivul top mai figurează şi trei membri ai trupei Voltaj, respectiv Constantin Gabriel, Cătălin Goia şi Oliver Sterian, care au băgat şi ei la puşculiţă aproape 10.000 de euro de căciulă. Mihai Mărgineanu s-a ales cu 8.000 de euro, Connect-R cu 7.000 de euro, compozitorul Marius Moga cu 6.000 de euro, iar Sore, mai nouă în lumea showbizului, s-a mulţumit cu 3.000 de euro.

Episodul care a generat conceptul de „terorist” la revoluția din 1989. Masacrul atroce a fost folosit pentru a alimenta psihoza națională
Recomandări
Episodul care a generat conceptul de „terorist” la revoluția din 1989. Masacrul atroce a fost folosit pentru a alimenta psihoza națională

Supertabel cu topul celor mai tari artişti români

Alexandra Stan a produs 20.000 € într-o lună, fără să miște un deget!
sursa: CREDIDAM; * tabelul conține date din luna decembrie 2013, oferite publicității ieri

Inna a «ciugulit» doar 6.000 €!Alexandra Stan a produs 20.000 € într-o lună, fără să miște un deget!

Au apus vremurile când solista Elena Alexandra Apostoleanu sau Inna, pe numele ei de scenă, era difuzată non-stop la posturile de radio. În plus, concertele pe care le bifa peste graniţă şi unde câştiga cam 25.000 de euro pentru o singură apariţie scenică au rămas frumoase amintiri pentru solista română. Urmare a intrării într-un con de umbră, la sfârşitul anului trecut, Inna a încasat doar 6.000 de euro de la CREDIDAM, o sumă ruşinos de mică în comparaţie cu perioadele ei de glorie, când fanii de pe diverse meridiane îşi smulgeau părul din cap ascultându- i hiturile.

Cine sunt „necunoscuţii” de pe poziţiile a 3-a şi a 4-a?

Petre Tatu Laurenţiu Andrei şi Grigore Ionuţ Cosmin ocupă locurile al 3-lea şi al 4-lea al încasărilor, deşi nu sunt cunoscuţi publicului. Aceştia compun muzică de film, lucru care le-a băgat în buzunar în jur de 10.000 de euro doar în luna decembrie a anului trecut.

Untitled-3_80.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
De ce e bine să pui o jumătate de lămâie în mașina de spălat rufe. Trucul eficient care te scapă de o mare problemă
FANATIK.RO
De ce e bine să pui o jumătate de lămâie în mașina de spălat rufe. Trucul eficient care te scapă de o mare problemă
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Observatornews.ro
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI