Libertatea.ro a vorbit cu asistentele de la Secţia de Neurologie a Spitalului Municipal din Medgidia, unde se află internată Alexandra Stan şi a aflat că artista s-a internat cu multiple echimoze, mai ales în zona capului şi cu o stare psihică „răvăşită”.
„Are numeroase vânătăi şi contuzii, mai ales la cap, dar starea generală nu este alarmantă. Acum face o perfuzie, dar nu sunt motive de îngrijorare”, ne-a spus una dintre asistente. Aceasta a adăugat că urmează ca astăzi şi în cursul zilei de mâine Alexandra să fie supusă unei serii de investigaţii clinice.
„Acum are nevoie de odihnă şi de linişte, pentru că psihic este cam răvăşită”, ne-a spus şi medicul care o ţine sub supraveghere.
„Are multe echimoze, însă, la un prim control, nu prezintă semne de leziuni interne. În condiţiile în care Alexandra are un singur rinichi, dar şi pentru că a suferit multiple traumatisme, se impun investigaţii amănunţite. Mâine îi vom face ecografie, tomografie dacă aceasta nu i-a fost făcută încă şi o vom ţine sub observaţie pentru câteva zile”, ne-a mai spus medicul.
Bătută pentru bani
Alexandra Stan a fost bătută crunt de managerul ei, Marcel Prodan. Artista este acum de nerecunoscut. Are faţa umflată şi vântătă, plânge şi le cere fanilor scuze dacă i-a dezamăgit. Mai mult, Alexandra are vânătăi atât pe mâini, cât şi pe picioare, semn că momentele prin care au trecut au fost cumplite.
„Am rămas eu cu el. L-am întrebat de ce mă face proastă şi afoană. A început să mă bată şi am leşinat. M-am trezit la studio după două ore, învelită pe canapea, ca şi cum aş fi dormit. Apoi m-a smucit şi m-a băgat în maşină să mă ducă la ai mei. În faţa unui club din Constanţa, în parcare, m-a dat jos din maşină şi a început să mă bată din nou cu picioarele.
„Am un singur rinichi şi, începând de ieri, nu am fost la toaletă„, a povestit Alexandra cu lacrimi în ochi.
Artista a mai povestit că Marcel Prodan a urcat-o din nou în maşină şi s-au îndreptat spre comuna Valu Traian, unde locuiesc părinţii Alexandrei.
„Pe şoseaua spre Valu am vrut să cobor din mers. A oprit maşina şi am coborât. M-a văzut o maşină care a oprit. Şoferul era străin, pentru că nu vorbea prea bine româneşte. El s-a întors de pe drumul spre Bucureşti şi a început să mă smucească iar. Ne-a văzut o maşină de poliţie care a oprit şi ne-a legitimat, pentru că a văzut că ceva este în neregulă. Aşa am ajuns la spital. După aceea, am stat la o prietenă”, a mai povestit Alexandra Stan.
Artista plânge necontenit şi spune că vrea să se facă dreptate.
Alexandra a depus deja plîngere penală împotriva managerului său.