Şi anul trecut a vrut «să fugă»

“Situaţia lui Bourceanu este incertă deoarece e posibil ca el să plece”, a dezvăluit, la DigiSport, Narcis Răducan, fostul director sportiv al Stelei. Interesant este faptul că şi în noiembrie anul trecut Bourceanu a ameninţat conducerea clubului că vrea să plece dacă nu va fi îndepărtat din lot Florin Costea, jucător cu care avusese o contră la un antrenament. I-a împăcat patronul Stelei, Gigi Becali, după ce le-a spus la Palat: “Băieţi, de azi nici nu vă mai salutaţi. Tu, Costea, o să vorbeşti pe teren, dând goluri”.

Florin Costea, afară din lot

Alexandru Bourceanu, mijlocaşul Stelei, se pregăteşte de un transfer în străinătate
Atacantul Florin Costea a fost înştiinţat de conducerea clubului Steaua că nu va mai face parte din lotul pentru sezonul viitor. La aflarea acestei veşti, impresarul Ioan Becali a mărturisit: “Nu am nimic cert pentru Florin în acest moment, dar vom găsi cu siguranţă soluţii”. Cel mai probabil, Florin Costea ar putea ajunge la ŢSKA Sofia, grupare care l-a dorit şi anul trecut. În schimb, fratele său, Mihai Costea, va rămâne la Steaua.

Ce face bulgarul Iliev?

Conducerea Stelei este bulversată, după ce fundaşul Valentin Iliev a anunţat că va veni în România să semneze prelungirea contractului pentru încă două sezoane, dar nu a sosit încă. “Plec în vacanţă, vorbim peste câteva zile”, a spus Iliev în momentul în care a părăsit România. Fotbalistul bulgar negociază şi cu alte cluburi, iar dacă va primi o ofertă mai mare decât a Stelei el nu se va mai întoarce.

Lider al Hezbollah, ucis într-un atac israelian la Beirut. Ibrahim Aqil era urmărit de 4 decenii, SUA ofereau 7 milioane de dolari pe capul lui
Recomandări
Lider al Hezbollah, ucis într-un atac israelian la Beirut. Ibrahim Aqil era urmărit de 4 decenii, SUA ofereau 7 milioane de dolari pe capul lui

Ofertă uriaşă pentru Chiricheş

“Chiricheş va sparge barierele sumelor de transfer în Liga I. Are o ofertă de la 5.000.000 de euro, dar proprietarul clubului nu vrea să îl vândă. Steaua poate lua pentru Chiricheş mult mai mulţi bani decât a luat vreodată pentru orice jucător în istoria sa”, a anunţat, la GSP TV, impresarul Giovani Becali. În vârstă de 22 de ani, fundaşul Vlad Chiricheş mai are patru ani de contract cu Steaua.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Știrileprotv.ro
Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Ce fel de animal ești, de fapt, în horoscopul chinezesc în funcție de anul nașterii. Tabelul care îți explică totul
FANATIK.RO
Ce fel de animal ești, de fapt, în horoscopul chinezesc în funcție de anul nașterii. Tabelul care îți explică totul
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
Gara strategică din România care va fi modernizată. Investiția este una uriașă și reabilitarea ei a devenit o prioritate
FANATIK.RO
Gara strategică din România care va fi modernizată. Investiția este una uriașă și reabilitarea ei a devenit o prioritate
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România
Observatornews.ro
Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI