Spune că este timid şi credincios
Tu ce-ţi doreşti?
Să ajung la o echipă cu tradiţie, cu multe trofee, să câştigăm campionatul, să jucăm în cupele europene şi să-mi menţin parcursul bun de până acum.
Cum reuşeşti să rămâi cu picioarele pe pământ?
Sunt un băiat liniştit. Nu-mi place viaţa agitată, întotdeauna am fost mai timid şi mi-a plăcut să-mi văd de treaba mea. Nu-mi pierd timpul prin cluburi, prefer să ascult muzică acasă sau să mă întâlnesc cu prietenii.
Nu-ţi e teamă de tentaţiile din Bucureşti sau de criticile patronului Gigi Becali, dacă vei semna într-un final cu Steaua?
Sunt un băiat credincios. Dacă nu mi-am luat lumea în cap până acum, nu o voi face nici de acum încolo. Nu vreau să-mi dezamăgesc familia, care mi-a dat o educaţie foarte bună.
Mai crezi în Moş Crăciun?
Eu sunt Moş Crăciun pentru fraţii mei, pentru prieteni, pentru familie. Îmi place să fac cadouri. Îmi aduc aminte că în copilărie era invers, abia aşteptam să primesc daruri. Maşinuţele îmi plăceau, cele colorate.
Îţi plăcea să mergi la colindat?
Nu. Eram foarte timid şi îmi era ruşine să merg să cânt prin vecini. Preferam, cum se întâmplă şi în ziua de azi, să fac bradul, să ajut la curăţenie, la gătit.
Unde îţi vei petrece Sărbătorile?
Alături de famil i a mea. Îmi place să fim toţi la masă, să gustăm din bucate, să simt mirosul de cozonac făcut în casă. O să mănânc produse tradiţionale, cârnaţi, sarmale, dar câte puţin, ca să nu mă îngraş.
Visează să joace cu Özil
Rugat să dezvăluie care sunt echipa preferată şi jucătorul pe care îl admiră din străinătate, Alex Maxim nu a stat pe gânduri, nominalizând actuala campioană a Germaniei şi pe un mijlocaş neamţ de la Real Madrid. “Îmi place foarte mult Borussia Dortmund şi îl admir pe Mesut Özil (foto). Stilul lui de joc mă fascinează. Sper ca într-o bună zi să fim colegi. Asta depinde numai de mine, să joc bine şi să dau multe goluri”.