Fiecare dintre noi s-a îmbătat de revelaţia că orice îşi doreşte poate avea doar concentrându-se şi accesând puterea din suflet şi, măcar o dată în viaţă, a investit într-un curs de formare sau dezvoltare personală de unde a ieşit cu o diplomă poate nefolositoare, dar cu convingerea extrem de utilă că de-acum s-a sfârşit cu sărăcia, cu nevoile şi certurile cu neamul.
Mă aşteptam ca, în timp, lucrurile astea să aibă totuşi efect. Să devenim mai buni, mai generoşi, mai detaşaţi de cele materiale. Mai recunoscători pentru ziua de azi şi mai încrezători în aceea de mâine. Când colo, aş!
Oamenii politici, aleşii neamului nostru ales, stivuiesc în CV-uri funcţii şi diplome false şi unii îndeasă în pereţi, alţii în conturi ascunse, bani, bijuterii ori tablouri, dar şi genţi scumpe şi pantofi în garderobul nevestei sau amantei. Iar lumea, cu cât e considerată mai bună, mai fiţoasă, mai dusă pe la televizor – că televizorul e noua biserică -, cu atât mai mult se măsoară şi se judecă după culoarea şi textura hainelor, după scumpăciunea intervenţiilor estetice şi după forma şi tipul ţâţei de plastic şi ale maşinii de fier.
Am organizat zilele trecute petrecerea aniversară a revistei Tango- Marea Dragoste şi întrebarea pe care am primit-o cel mai des de îndată ce am trimis invitaţia a fost “Cu ce să mă îmbrac?” Am dat răspunsuri dintre cele mai diverse, cât să liniştesc tulburarea semenelor agitate, dar n-am ştiut ce să mai răspund scuzelor primite ulterior cum că doamnele n-au putut veni pentru că s-au temut de judecata aspră a lumii şi a jurnaliştilor care caută muşterii pentru rubricile “prost îmbrăcată, prost coafată, prost epilată, prost inspirată”. Am să pun pe Facebook un status în care am să scriu că haina îl face pe om vedetă şi că, dacă n-ai bani, degeaba eşti deştept.
O să primesc pe puţin o mie de contraziceri argumentate cu panseuri din categoria “frumuseţea interioară contează” sau “bunătatea e cea mai de preţ mantie”. Dar când o să ieşim în lume, toţi ăştia de-am schimbat între noi ipocrizii o să dârdâim de teama celor ce ne vor măsura cu ochiometrul şi centimetrul nemilos al ultimelor colecţii de fashion şi o să ne amintim că trăim într-un secol spiritual, dar că rugăciunea trece, adesea, prin eticheta de la rochie şi prin închizătoarea aurie a genţii care închide în ea un card şi mai strălucitor.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI