Editorial de Alice Năstase Buciuta: Televizorul e noua biserică

Fiecare dintre noi s-a îmbătat de revelaţia că orice îşi doreşte poate avea doar concentrându-se şi accesând puterea din suflet şi, măcar o dată în viaţă, a investit într-un curs de formare sau dezvoltare personală de unde a ieşit cu o diplomă poate nefolositoare, dar cu convingerea extrem de utilă că de-acum s-a sfârşit cu sărăcia, cu nevoile şi certurile cu neamul.
Mă aşteptam ca, în timp, lucrurile astea să aibă totuşi efect. Să devenim mai buni, mai generoşi, mai detaşaţi de cele materiale. Mai recunoscători pentru ziua de azi şi mai încrezători în aceea de mâine. Când colo, aş!
Oamenii politici, aleşii neamului nostru ales, stivuiesc în CV-uri funcţii şi diplome false şi unii îndeasă în pereţi, alţii în conturi ascunse, bani, bijuterii ori tablouri, dar şi genţi scumpe şi pantofi în garderobul nevestei sau amantei. Iar lumea, cu cât e considerată mai bună, mai fiţoasă, mai dusă pe la televizor – că televizorul e noua biserică -, cu atât mai mult se măsoară şi se judecă după culoarea şi textura hainelor, după scumpăciunea intervenţiilor estetice şi după forma şi tipul ţâţei de plastic şi ale maşinii de fier.
Am organizat zilele trecute petrecerea aniversară a revistei Tango- Marea Dragoste şi întrebarea pe care am primit-o cel mai des de îndată ce am trimis invitaţia a fost “Cu ce să mă îmbrac?” Am dat răspunsuri dintre cele mai diverse, cât să liniştesc tulburarea semenelor agitate, dar n-am ştiut ce să mai răspund scuzelor primite ulterior cum că doamnele n-au putut veni pentru că s-au temut de judecata aspră a lumii şi a jurnaliştilor care caută muşterii pentru rubricile “prost îmbrăcată, prost coafată, prost epilată, prost inspirată”. Am să pun pe Facebook un status în care am să scriu că haina îl face pe om vedetă şi că, dacă n-ai bani, degeaba eşti deştept.
O să primesc pe puţin o mie de contraziceri argumentate cu panseuri din categoria “frumuseţea interioară contează” sau “bunătatea e cea mai de preţ mantie”. Dar când o să ieşim în lume, toţi ăştia de-am schimbat între noi ipocrizii o să dârdâim de teama celor ce ne vor măsura cu ochiometrul şi centimetrul nemilos al ultimelor colecţii de fashion şi o să ne amintim că trăim într-un secol spiritual, dar că rugăciunea trece, adesea, prin eticheta de la rochie şi prin închizătoarea aurie a genţii care închide în ea un card şi mai strălucitor.

Urmărește-ne pe Google News