Culorile fructelor şi cele ale legumelor ne arată conţinutul lor în substanţe chimice naturale. Cele de nuanţă albastru închis şi mov sunt bogate în antioxidanţi (resveratrol şi antocianină). Sunt esenţiale pentru sănătatea inimii, pentru scăderea colesterolului rău, iar antocianina acţionează şi ca antiinflamator natural şi reduce riscul de boli cardiovasculare. Iată care sunt particularităţile acestor fructe şi legume.
Prunele. Sunt unele din cele mai gustoase şi nutritive fructe ale acestei perioade din an şi au un aport bun de vitamine, mai ales vitamina C, minerale, antioxidanţi şi fibre solubile. Prunele apără celulele creierului şi întreg organismul de acţiunea nocivă a factorilor de mediu, îmbunătăţesc tranzitul intestinal şi ajută la menţinerea sănătăţii pielii. Atenţie însă, prunele conţin cantităţi mari de acid oxalic, deci cei care au pietre la rinichi trebuie să le consume cu precauţie. E valabil şi pentru cei care suferă de diabet.
Murele. Conţin acizi organici, vitamina C, vitamina E, antioxidanţi, dar şi tanin. Taninul e un compus vegetal complex, care poate să prevină anumite afecţiuni (virale, bacteriene) şi apariţia unor tumori. Consumul de mure poate contribui inclusiv la încetinirea procesului de îmbătrânire.
Afinele. Sunt bogate în antioxidanţi, vitamine şi minerale. Consumul de afine ajută la îmbunătăţirea sistemului imunitar. În plus, scad colesterolul rău, menţin sănătatea creierului şi îmbunătăţesc capacitatea de învăţare.
Vinetele. Aceste legume pe care le folosim la zacuscă sau din care preparăm delicioasa salată conţin vitaminele A şi C, potasiu, magneziu şi calciu. Sunt bogate în fibre şi au puţine calorii, fiind recomandate în curele de slăbire. Vinetele au proprietăţi anticancerigene, antimicrobiene, anticolesterol şi antivirale.
Strugurii negri. Au efect tonic, datorită compoziţiei de săruri minerale şi de vitamine, dar şi a resveratrolului. Sunt un bun antiinflamator care protejează inima, vasele de sânge şi creierul. Conţin acizi organici, bioflavonoide şi pectină, multe vitamine şi minerale.
Alimentele mov, bune pentru sănătate

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere, întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere, întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI