Purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale a preşedintelui Klaus Iohannis, deputata Alina Gorghiu, l-a zdrobit pe contracandidatul la şefia PNL Ludovic Orban, ea obţinând 47 de voturi faţă de 28 cât a luat vicele liberal. Gorghiu a apărut pe lista de candidaţi pe ultima sută de metri, adică miercuri seară.
Candidata-surpriză
Atunci, fostul lider al PNL, preşedintele României Klaus Iohannis, care a demisionat ieri, a spus că pentru scaunul ocupat de el o susţine pe Alina Gorghiu în detrimentul lui Ludovic Orban. Mesajul fostului şef al liberalilor a fost ascultat de mai-marii PNL, care au girat-o pe mai tânăra lor colegă ca viitor preşedinte, care va conduce PNL până în 2017, când aceştia se vor uni cu pedeliştii lui Vasile Blaga. Alina Gorghiu este cel de al cincilea preşedinte de partid de sex feminin din România, după Elena Udrea (PMP), Simona Man (PPDD), Lavinia Şandru (PIN), Daniela Popa (PC). Despre viaţa privată a noului şef PNL se ştie că are o relaţie cu Lucian Isar, care în 2012, în Guvernul Ponta, a ocupat funcţia de ministru pentru mediul de afaceri.
Îi place să pedaleze
Alina Gorghiu are 36 de ani. Este doctor în drept, iar din 2008 este deputat în Parlamentul României. Este mediator autorizat, dar are şi un cabinet de avocatură în Bucureşti. Când nu e în Parlament ori nu se ocupă cu treburi avocăţeşti, noua şefă a PNL se plimbă cu bicicleta. “Sunt fan declarat al pedalatului. Nu în oraş, ci în aer curat şi teren liber”, declara într-un interviu noua şefă a liberalilor.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!