Vacanţă de 100.000 de euro
La fel cum a petrecut şi după cununia civilă, Cristi Borcea a ales aceeaşi locaţie exclusivistă pentru luna de miere. Cei doi soţi vor sta la Hotel Colon Guanahani & Spa din insula St. Bart (Caraibe). Un sejur similar cu cel ales de ei ajunge şi până la 100.000 de euro. Insula, un adevărat paradis, are 24 kmp, din care 22 de plaje superbe.
5.000.000 € în cont?
Conform unor declaraţii ale naşului Gigi Becali, care le-a oferit 100.000 de euro şi o limuzină Rolls-Royce, Cristi Borcea i-a pus în cont soţiei 5.000.000 de euro dar de nuntă. Şeful lui Dinamo are, conform ultimului Top 300 Capital, o avere de 70- 80 milioane de euro.
Rochie veche?
Mirele Cristi Borcea a admirat rochia Alinei, numai că aceasta era depăşită de… modă. Creaţia este prezentă pe site-ul designerului Zuhair încă de anul trecut (foto dreapta)
Alina şi Cristi Borcea l-au ales pe designerul Murad Zuhair, cel ale cărui creaţii au fost purtate de Jennifer Lopez sau Shakira. Deşi a cheltuit o avere pe vestimentaţia ei, circa 20.000 de euro, Alina a purtat o rochie de colecţie 2010, nu una din 2011.
Mama Alinei a venit acasă cu prăjituri
Maria Vidican, mama Alinei, s-a întors, ieri, la Timişoara, după ce a fost la nunta fiicei sale. Soacra mică le-a făcut cadou mirilor un serviciu de ceai din argint. “Am fost mereu alături de ei! În orice familie sunt discuţii, secretul e să treci peste ele. Când ei se iubesc atât de mult, e uşor să fii fericit. Abia aştept să aibă copii, sper să facă un băiat şi o fată. De când e Cristi cu Alina, mă uit şi eu la meciuri”, a mărturisit mama Alinei. Femeia a luat de la nuntă o valiză plină cu prăjituri: “E şi tort pentru cei care nu au putut ajunge să guste!” (Andreea Haiduc)
Mama Alinei a revenit acasă cu o valiză plină cu prăjituri →
Dragomir: «Borcea mai are un copil!»
Supărat că Borcea nu şi-a făcut nunta la centrul lui de evenimente din Bucureşti, şeful Ligii, Dumitru Dragomir, a fost ironic ieri cu oficialul dinamovist: “A fost o nuntă de cacao. Scaunele erau din plastic, de li se lipeau de ele rochiile femeilor. Ce să zic! Una peste alta, îi urez casă de piatră lui Cristi şi nevestelor şi copiilor lui. Da, el are patru copii, nu trei”. Despre acţionarul “câinilor” se ştie că are trei copii, cu Mihaela, prima soţie, dar s-a vorbit şi despre alte relaţii ale omului de afaceri. Mitică a adăugat, mai în glumă, mai în serios, că Borcea “are o nevastă şi la Monte Carlo”.
Alina Borcea, la concurenţă cu Monica Gabor. Colecţionează genţi foarte scumpe
SUPEROFERTĂ! Intră acum pe shop.libertatea.ro şi cumpără, la un preţ excepţional, DVD-ul «Inelul»!