Copiii dinamovistului au fost la petrecere
La puţin timp după ce şeful Stelei a părăsit locuinţa familiei Borcea, Alina, Cristi, dar şi cei doi copii mai mici pe care oficialul dinamovist îi are cu Mihaela Borcea (Melissa şi Angelo, ambii de opt ani) au plecat împreună spre un restaurant situat în cartierul Floreasca. De dragul soţiei sale, Cristi Borcea a încălcat sfaturile medicilor, care i-au recomandat să stea în casă toată săptămâna, însă, prudent, a ales să ocupe locul din dreapta al maşinii, lăsând-o la volan pe Alina. În faţa localului, soţii Borcea erau aşteptaţi de Patrick (15 ani), fiul mai mare al lui Cristi şi al Mihaelei, dar şi de fostul oficial dinamovist Vasile Turcu.
Cristi şi Alina au petrecut în local, alături de cei trei copii ai dinamovistului şi de câţiva apropiaţi, vreo trei ore, după care, din nou cu Alina la volan, au plecat spre casă. Nu înainte însă ca şeful „câinilor” să le spună „La revedere” copiilor săi, urcându-i pe micuţi într-o maşină condusă de şoferul său personal, care i-a dus acasă la Mihaela Borcea, mama lor.
Gigi, furnizorul lor de lapte
„Dimineaţa, după ce mă trezesc, mă duc şi mulg oile, apoi merg la Cristi Borcea să le dau lapte. Îi face foarte bine”, a dezvăluit Gigi Becali, care este naşul de cununie al oficialului dinamovist. Cei doi oameni de fotbal au casele apropiate, în cartierul Pipera. Becali are în curte, printre alte animale, şi 30 de oi.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!