Victor Becali, vărul lui Gigi Becali, a declarat la Realitatea TV că nu rămâne altceva de făcut: „Nu ne rămâne decât să acceptăm decizia, aşa cum e ea, şi să aşteptăm să se scurgă cele 29 de zile. Nu e normal ca hoţii să fie în libertate, iar Gigi să fie arestat. Dar, dacă nu mai sunt alte căi de atac, n-avem ce face”.
Tribunalul Bucureşti a început la ora 13:00 dezbaterile în cazul eliberării lui Gigi Becali şi a celorlalte patru persoane arestate în primă instanţă, pentru sechestrarea unor presupuşi hoţi. Instanţa urmează să decidă definitiv dacă finanţatorul Stelei va fi cercetat în stare de arest.
Pentru prevenirea eventualelor incidente în timpul procesului, Jandarmeria Bucureşti a dispus constituirea unui dispozitiv de ordine publică format din 50 de jandarmi şi de asemenea s-au constituit rezerve de intervenţie, în zona Tribunalului Municipiului Bucureşti.
Gigi Becali a fost reprezentat de 4 avocaţi: Gheorghe Mateuţ, Aurelian Pavelescu, Cătălin Dancu şi Diţu. Fiecare avocat va susţine câte o pledoarie de 10 minute, informează gsp.ro.
Update ora 19:05 Decizia în privinţa eliberării sau nu a lui Gigi Becali va fi luată în cursul acestei seri sau cel târziu mâine dimineaţă. Finanţatorul echipei Steaua s-a întors deja în arest, după ce a apărut în faţa Instanţei.
Update ora 19:00 Gheorghe Mateuţ, avocatul lui Becali a declarat la rândul său la ieşirea din sala de judecată : „Pentru a da un caracter veridic afirmaţiilor sale, Gigi Becali a pus mâna pe Biblie atunci când a vorbit în faţa instanţei”.
Update ora 18:56 Avocaţii lui Gigi Becali au ieşit din sala de judecată, după ce şi-au terminat pledoaria. Întrebat dacă Becali o să fie eliberat, unul dintre avocaţii latifundiarului, Cătălin Dancu a răspuns: „Gigi s-ar putea să rămână în arest şi în seara asta. Doar atât!”.
Update ora 18: 30 Avocaţii apărării şi-au încheiat pledoaria, iar Gigi Becali a luat cuvântul în sala de judecată pentru a explica modul în care s-a petrecut incidentul pentru care este anchetat.
Update ora 17:52 Aurelian Pavelescu, unul dintre avocaţii omului de afaceri, Gigi Becali mărturiseşte că atmosferă în sala de judecată este foarte tensionată, susţinând că judecătorii nici nu au avut timp să studieze dosarul.
„E o situaţie foarte încordată, nervii sunt întinşi la maximum. Judecătorii nici nu au avut timp să studieze dosarul, cred că judecă doar după ce au auzit la televizor, iar avocaţii au avut acces la dosar doar o oră!”, a explicat Pavelescu pentru gsp.ro.
Update ora 17:19 Aurelian Pavelescu a luat cuvântul şi a acuzat procedura prealabilă reţinerii lui Gigi Becali. Avocatul a incriminat faptul că mandatul de aducere nu respectă criteriile legale şi spune că dosarul nu a fost văzut de apărătorii lui Becali. Indiferent ce hotărâre se va da în recursul care se judecă în acest moment, Gigi becali va fi dus la Direcţia de Cercetări Penale.
De asemenea, Pavelescu a spus şi că în momenul în care maşina i-a fost returnată lui Gigi Becali, aceasta avea deja numere de Germania. Patronul Stelei a avut o reacţie caracteristică la adresa apărătorului său: „Lasă-mă pe mine să vorbesc, de ce te bagi tu?”
Update ora 17:10 Cătălin Dancu, unul dintre avocaţii latifundiarului din Pipera a explicat care au fost faptele incriminate de apărarea omului de afaceri.
„Avocatul din oficiu a venit la două ore după ce a început urmărirea penală, ceea ce este inadmisibil. Au fost încălcate toate prevederile jurisprundenţei europene în ceea ce priveşte dreptul la apărare şi prezumţia de nevinovăţie. Judecătorii sunt severi şi noi suntem la fel, aşteptăm să vedem rezultatul final„, a declarat Cătălin Dancu conform gsp.ro.
Update ora 16:43 Conform gsp.ro, Gigi Becali a fost singurul dintre cei cinci acuzaţi care a intrat fără cătuşe în sala de judecată. Procesul a început cu pledoaria avocatului Gheorghe Mateuţ.
Update ora 15: 45 Vesel, Gigi Becali s-a uitat în sală să vadă cine a venit din partea presei. „Ia să văd cine mă vizitează”, a spus finanţatorul Stelei.
Update ora 15:40 Cererea de recuzare a magistraţilor a fost respinsă, procesul a fost reluat cu aceiaşi trei judecător, anunţă RealitateaTV.
Înainte de reluarea şedinţei Becali a făcut aprecieri cu privire la jocul Stelei din meciul cu Gloria Bistriţa. „M-am odihnit trei zile şi am obosit în ora când nu au dat gol. Nu m-au obosit trei zile cât m-a obosit meciul Stelei”, a declarat Becali, citat de Mediafax
Update ora 15:35 Magistraţii au intrat în sală şi urmează să se pronunţe în legătură cu cererea de recuzare a judecătorilor.
Indiferent ce hotărâre se va da în recursul care se judecă în acest moment, Gigi becali va fi dus la Direcţia de Cercetări Penale
Update ora 14:30 În acest moment câteva sute de persoane aşteaptă în faţa Tribunalului Bucureşti, să reînceapă judecarea recursului. O parte dintre protestari sunt îmbrăcaţi cu tricouri albe, pe care scrie „Free Gigi”. Printre susţinătorii lui Becali se află şi locuitori din comuna vrânceană Vadu-Roşca, ale căror case au fost reconstruite de preşedintele PNG-CD, după ce locuinţele lor au fost distruse de inundaţii.
Update ora 13:32 Procesul lui Becali s-a suspendat după ce avocaţii au cerut recuzarea judecătorilor. Motivarea vine în condiţiile în care avocaţii au cerut să vizioneze probele noi aduse de procurori şi admise, luni, de judecători, iar instanţa a respins această solicitare.. Şedinţa a fost suspendată pentru aproximativ o oră.
„Vrem un proces corect. Am cerut ca aceste probe să fie înlăturate pentru că nu au fost supuse controlului cercetătrii judecătoreşti la momentul luării hotărârii arestării preventive, dar şi pentru că nu cunoaştem conţinutul acestor CD-uri şi nu putem da veridicitate unor astfel de documente. Vocea din interceptări nu este probată de specialişti. Trebuie demonstrat că vocea este a lui Gigi Becali”, a declarat la Realitatea TV Cătălin Dancu, unul dintre avocaţii lui Becali.
Update ora 13:11 A început judecarea recursului.
Update ora 12:38 Gigi Becali a ajuns la Tribunalul Bucureşti.
Potrivit procedurii, procesul se desfăşoară în şedinţă publică, motiv pentru care mai multe persoane încearcă, îmbulzindu-se, să intre în sala de judecată. Cu toate acestea gsp.ro informează că şedinţa este închisă, în sală intră numai cei care se află pe tabel.
Update ora 12:25 Gigi Becali a părăsit Direcţia de Cercetări Penale şi este dus la Tribunalul Bucureşti pentru judecarea recursului.
Update ora 10:45 Două autocare cu susţinători ai lui Gigi Becali au ajuns la tribunal şi scandează numele finanţatorului Stelei. Oamenii susţinut că au venit să ceară dreptate pentru Becali.
„Nu este un protest autorizat. Sunt aproximativ 50 de persoane în faţa Tribunalului Bucureşti”, a declarat purtător de cuvînt al Jandarmeriei Bucureşti, Marius Militaru, la RTV.
Update ora 10:30 Cătălin Zmărănadescu şi ceilalţi inculpaţi, cu excepţia lui Gigi Becali, au fost aduşi la Tribunalul Bucureşti.
Update ora 10:15 Ajuns la Tribunalul Bucureşti să-l susţină pe Gigi, Victor Becali este încrezător: „Până la ora 13:00 cred că este suficient, din câte spunea domnul avocat Dancu să studieze dosarul şi să se judece cazul”, a declarat impresarul la Realitatea TV.
Vă reamintim că judecătoria sectorului 1 Bucureşti l-a arestat vineri dimineaţa pe Gigi Becali, alături de alte patru persoane, pentru sechestrarea a trei presupuşi autori ai furtului autoturismului Mercedes al lui Becali din seara de 26 ianuarie. Alături de finanţatorul echipei Steaua au mai fost arestaţi Cătălin Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu şi Dumitru Beciu