Mărirea alocaţiei de stat pentru copii a stârnit o serie de discuţii controversate între parlamentari, iar deputaţii PSD au respins, iniţial, amendamentul propus de Cristina Pocora.
Este nevoie de 1,8 miliarde de lei
Cu toate acestea, legea a trecut, iar copiii cu vârste între 2 şi 18 ani vor primi 84 de lei (19 euro) lunar, iar cei cu handicap, cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani, vor lua 200 de lei pe lună. Alocaţia de stat nu a mai crescut din 2009, când a fost mărită de la 32 de lei la 42 de lei. Astfel, Guvernul va trebui să aloce 1,8 miliarde de lei anual pentru cei 3,7 milioane de copii. “Ca tată, dar şi ca premier, mă bucur că vor fi mai mulţi bani pentru copii. Pentru anul acesta avem banii necesari la buget pentru a le acorda copiilor alocaţia mărită. Pentru anul viitor am nevoie de sprijinul Parlamentului, care va trebui să voteze la legea bugetului banii pentru alocaţii”, a declarat ieri premierul Victor Ponta. Legea votată ieri urmează să ajungă pe masa preşedintelui Klaus Iohannis pentru a o promulga.
Alocaţiile în Occident, de la 70 de euro în sus
– În Germania se dau câte 184 € la primii doi copii, apoi 190 € şi 215 € pentru următorii.
– Irlanda alocă 140 € pentru primul copil şi 148 € pentru următorii. 4 În Da nemarca se acordă 145 € pentru copiii între 0 ani şi 3 ani, 131 € – între 3 ani şi 7 ani şi 103 € – între 7 ani şi 18 ani.
– Belgia acordă lunar 77 € pentru primul copil, 143 € pentru al doilea şi 212 € pentru al treilea.
– Franţa nu acordă alocaţie pentru primul copil, dar pentru al doilea dă 120 €/ lună, iar pentru al treilea, 155 €.
– Marea Britanie, în schimb, dă 105 € pentru primul copil şi 70 € pentru următorii. l
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro