3983-141765-pr.jpg

Ana Maria a acceptat să dezvăluie această reţetă pentru cititorii Libertăţii. “Aveţi nevoie de patru piepţi de pui, două portocale feliate, câteva linguri de miere, unt, busuioc şi condimente speciale pentru pui”, ne-a spus Ana Maria.

Mod de preparare: se spală piepţii şi se feliază, iar fiecare bucată se dă prin condimente, după care se unge cu un strat gros de miere. Apoi, se crestează puţin cu cuţitul, iar în acel loc se aşază câte o felie de portocală. Se pun bucăţile de pui într-o tavă unsă cu unt şi se dau la cuptor pentru o jumătate de oră, la foc mic, întorcându-se din când în când, pentru a se rumeni pe ambele părţi. Se pot servi cu garnitură de legume sau de orez.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Știrileprotv.ro
Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro

Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Patru zodii care au noroc în ultimele zile din septembrie. Bani mulți, măriri de salariu și relocări în străinătate
FANATIK.RO

Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
GSP.RO

Cele 5 zodii care dau de bani pe final de an. Cuadratura financiară le schimbă viața pentru totdeauna

'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

EXCLUSIV. Mărturia vatmanului implicat în accidentul în care murit un angajat SPP: "Mama plânge întruna. Nu am avut nicio șansă să îl evit"
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Mărturia vatmanului implicat în accidentul în care murit un angajat SPP: "Mama plânge întruna. Nu am avut nicio șansă să îl evit"
Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI