S-au certat pe locul de veci

Priveghiul n-a fost lipsit însă de incidente. Deşi nenorocirea întâmplată ar fi trebuit să-i unească pe Anca Pandrea şi pe Ducu Darie, sau măcar să-i facă să lase deoparte pentru o perioadă neînţelegerile dintre ei, cei doi s-au certat din nou, la un moment dat. Trebuie reamintit că ruptura dintre Ducu şi Anca s-a produs în urmă cu doi ani, când ea şi Iurie Darie au pozat provocator pentru un cotidian, iar fotografiile cu ei doi, dezbrăcaţi şi în ipostaze indecente, au apărut apoi în toată presa şi la toate emisiunile TV de scandal. În noaptea morţii lui Iurie Darie, scânteile dintre Anca şi Ducu au pornit de la locul de veci în care se va odihni actorul. Ea a spus că vrea să-l înmormânteze la Cimitirul Sf. Vineri, de pe Calea Griviţei, unde se află şi trupul primei soţii a lui Iura, Consuela. Ducu, în schimb, a spus răspicat că un actor de calibrul tatălui său trebuie înmormântat în Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiştilor, pentru că acela ar fi singurul loc potrivit pentru el. Până la urmă, a avut câştig de cauză Anca şi, spre uşurarea tuturor, ea şi Ducu au făcut pace şi şi-au plâns împreună pierderea.
Ieri după-amiază, trupul actorului a fost depus la Teatrul de Comedie din Bucureşti, pentru ca toată lumea care l-a iubit să-i poată aduce un ultim omagiu, iar înmormântarea are loc astăzi, după prânz, la Cimitirul Sf. Vineri.
După ce florile şi coroanele depuse pe mormântul iubitului ei se vor fi uscat, Anca Pandrea vrea să-i împodobească locul de odihnă cu flori diafane, din cele care îi plăceau lui Iurie Darie. “Voi pune clopoţei albi şi coloraţi pe mormântul lui, mulţi clopoţei, pentru că Iura iubea aceste flori”, le-ar fi mărturisit ea apropiaţilor.
Anca Pandrea: «Voi pune clopoţei pe mormântul lui, Iura iubea aceste flori» ↑ În foaierul Teatrului de Comedie, lângă crucea din lemn, era şi o fotografie cu Iurie Darie

Secretul unui mic perfect: „Micii sunt artă, frate. Dacă-i grăbești, i-ai stricat”. Reportaj de la Campionatul Național de mici
Recomandări
Secretul unui mic perfect: „Micii sunt artă, frate. Dacă-i grăbești, i-ai stricat”. Reportaj de la Campionatul Național de mici

Din mai, a stat mai mult prin spitale

Starea de sănătate a lui Iurie Darie s-a înrăutăţit din luna mai a acestui an. Pe data de 16 a fost internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, după ce a acuzat dureri în piept şi probleme de respiraţie. Ulterior, el a fost transferat la Spitalul Bagdasar-Arseni, cu diagnosticul de hidrocefalie, iar pe 21 mai a fost operat pentru eliminarea lichidului acumulat în creier. A rămas internat la Bagdasar mai bine de trei luni, timp în care a mai suferit o operaţie – i-a fost montat un tub care drena lichidul acumulat la creier. A suferit şi un accident vascular cerebral.
fotografii: Vlad Chirea


A jucat în peste 40 de filme

Iurie Darie s-a născut pe 14 martie 1929, în Vadul Raşcov, din judeţul Soroca, Republica Moldova. A dat examen atât la Institutul de Arte Plastice, cât şi la cel de Artă Teatrală şi Cinematografică, reuşind la ambele, dar alegându-l pe cel din urmă.

În cinematografie a debutat în 1953, în “Nepoţii gornistului”. În anul 1969, a fost ales de regizorul Mircea Drăgan să joace în seria “Brigada Diverse”, alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu şi Puiu Călinescu. A interpretat roluri memorabile în peste 40 de producţii cinematografice, printre care “Băieţii noştri” (1959), “S-a furat o bombă” (1961), “Vacanţă la mare” (1962), “Dragoste la zero grade” (1964), “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), “Fraţii Jderi” (1974), “Ringul” (1983), “O zi la Bucureşti” (1986), “În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), “Zâmbet de soare” (1987), “Oglinda”( 1993), “Punctul zero” (1996), “Triunghiul morţii” (1999). În 2004 a jucat în telenovela “Numai iubirea”, de la Acasă TV. De asemenea, a avut roluri în multe piese la Teatrul de Comedie.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Adevarul.ro
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Veşti proaste pentru un milion de pensionari. Ce se întâmplă cu mica recalculare
Observatornews.ro
Veşti proaste pentru un milion de pensionari. Ce se întâmplă cu mica recalculare
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei
HOROSCOP
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI