„Victor este un băiat frumos, liber, poate să fie astăzi cu Bianca, mâine cu Ramona, poimâine cu Alina, răspoimâine cu Cornelia. Important este ca el să fie fericit, pentru că eu îi vreau binele. Important este să se simtă bine în relațiile pe care le are.
Nu știu cum este Bianca, eu am putut să-l fac fericit 6 ani, dar eu sunt într-un fel și nu-mi dau seama dacă ea este mine sau altfel. Dar poate să-l facă fericit, de ce nu?”, a spus Anda Adam, precizând că mai există sentimente între ea și fostul iubit.
„Cu Victor vorbesc în fiecare zi, am vorbit și când era cu Bianca. Avem o relație ok, am rămas prieteni, suntem doi oameni inteligenți și încă ținem unul la altul.  Chiar m-am și văzut cu el acum două zile, ne-am pupat, ne-am luat în brațe. Îmi era dor de el și am simțit nevoia să-l strâng în brațe. Țin la el, nu pot să șterg cu buretele 6 ani de zile, dar așa cum spuneam sunt bine și liberă. Deși ținem unul la altul și ne respectăm, nu mai e vorba de iubire între noi, și cred că și de aceea am pus punct relației”, a completat Anda Adam.
Anda Adam și Victor Slav s-au despărțit în noiembrie 2012, după 6 ani de relație. Acum, prezentatorul rubricii „Vremea” de la Pro TV formează un cuplu cu Bianca Drăgușanu, în timp ce, Anda Adam e singură și disponibilă.
Citește și:

Prezidențialele din noiembrie, la un pas să bată recordul de candidați. În 1996, au fost 16 persoane înscrise în cursa electorală ANALIZĂ
Recomandări
Prezidențialele din noiembrie, la un pas să bată recordul de candidați. În 1996, au fost 16 persoane înscrise în cursa electorală ANALIZĂ

  • Anda Adam se ÎNFOMETEAZĂ. Uite imaginea cu care și-a ȘOCAT prietenii!
  • Anda Adam s-a accidentat pe scenă. UITE ce RANĂ IMENSĂ are la picior!
  • Bianca Drăgușanu și Victor Slav, PRIMUL PICTORIAL împreună. Uite ce provocator au pozat! | FOTO
  • Victor Slav, ÎNDRĂGOSTIT NEBUNEȘTE de Bianca: „Totul e lapte și miere. Ea e foarte romantică!”

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sinistrații din Galați, afectați de inundații, au primit donații de la unii români: șosete uzate și lenjerie intimă purtată
Știrileprotv.ro
Sinistrații din Galați, afectați de inundații, au primit donații de la unii români: șosete uzate și lenjerie intimă purtată
VEDETA noastră va avea propria emisiune. Iată cu ce post a semnat și unde o pot vedea fanii de acum înainte
Viva.ro
VEDETA noastră va avea propria emisiune. Iată cu ce post a semnat și unde o pot vedea fanii de acum înainte
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Klaus Iohannis, o ultimă deplasare de 5 stele, într-un avion de lux! Unde a plecat președintele României cu private jet-ul
FANATIK.RO
Klaus Iohannis, o ultimă deplasare de 5 stele, într-un avion de lux! Unde a plecat președintele României cu private jet-ul
Nunta anului în sportul românesc. Imagini minunate de la ceremonia tradițională din Bucovina
GSP.RO
Nunta anului în sportul românesc. Imagini minunate de la ceremonia tradițională din Bucovina
Orașul din România în care te simți ca în Siberia. Locuitorii de aici s-au obișnuit să îndure frigul, iar locul e înconjurat de păduri superbe
FANATIK.RO
Orașul din România în care te simți ca în Siberia. Locuitorii de aici s-au obișnuit să îndure frigul, iar locul e înconjurat de păduri superbe
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Un comandant român a salvat un australian aflat în derivă pe mare. Bărbatul, în stare de şoc şi hipotermie, rătăcea de ore bune pe o bărcuţă
Observatornews.ro
Un comandant român a salvat un australian aflat în derivă pe mare. Bărbatul, în stare de şoc şi hipotermie, rătăcea de ore bune pe o bărcuţă
Horoscop 24 septembrie 2024. Berbecii au impresia că a venit momentul să recupereze tot ce au pierdut sau nu au reușit să facă
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2024. Berbecii au impresia că a venit momentul să recupereze tot ce au pierdut sau nu au reușit să facă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI