În prima zi a evenimentului cetăţenii au avut parte de muuultă muzică uşoară, pe scena special amenajată în centrul oraşului urcând o serie de artişti. La început, atmosfera a fost întreţinută de grupuri de elevi din Caraş-Severin care au prezentat mai multe dansuri de societate. Acestora li s-au alăturat şi artişti de renume din România. Îmbrăcate compromiţător şi puse pe distracţie, fetele din trupa Like Chocolate au încântat publicul cu piese lor.

Surpriza serii a fost însă Andreea Bălan, care a venit însoţită şi de dansatoarele ei talentate, odată cu ele urcând pe scenă şi oficialităţile. Andreea a început showul în stil de carnaval, aminitind de Rio, cu o ținută extravagantă cu pene, apoi cadână și a încheiat show-ul cu un impresionant dans țigănesc alături de Petrișor, partenerul său de la „Dansez pentru tine”.
„Nu-mi doresc altceva decât, lună de lună, an de an, să asist împreună cu cetăţenii la înflorirea oraşului nostru, sperând să avem cât mai multe evenimente de acest gen. De data aceasta sărbătorim două zile, ca să satisface, toate gusturile, în prima zi având muzică uşoară, iar în a doua zi muzică populară Sper că pentru prima dată la Oţelu Roşu cetăţenii au putut beneficia de o zi minunată după foarte mulţi ani şi am certitudinea că an de an vom creşte în a pune la dispoziţia cetăţenilor din ce în ce mai multe formaţii şi bucurii”, a declarat pentru Express de Banat, edilul-şef Luca Mălăiescu.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
„Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu'!” George Simion, derapaj inadmisibil în direct, la PRO TV, la adresa lui Nicușor Dan. Cuvintele candidatului la prezidențiale au stârnit un val de revoltă
Viva.ro

Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Libertateapentrufemei.ro
Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Ce se întâmplă cu corpul tău dacă oprești Wi-Fi-ul noaptea timp de 7 zile. Răspunsul medicilor te va surprinde
Adevarul.ro
Ce se întâmplă cu corpul tău dacă oprești Wi-Fi-ul noaptea timp de 7 zile. Răspunsul medicilor te va surprinde
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Elle.ro
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România!

Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?
Observatornews.ro
Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?
Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel
HOROSCOP
Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI