Astfel, Andreea a mers la nutriționist și a primit o dietă personalizată, care a pus-o pe picioare.

„Dieta este una personalizată și se bazează pe analizele tale. Nu e bine să o recomanzi punct cu punct, însă vă pot spune câteva lucruri generale.

Dieta sănătoasă înseamnă să mănânci din două în două ore, iar eu asta fac. Dimineața mănânc semințele sănătoase combinate cu un iaurt și cu fructe. Înainte de asta, iau pe stomacul gol o cană cu apă caldă cu oteț de mere și cu zeamă de lămâie, pentru că îți curăță organismul.

Între două mese mănânc o pară cu migdale sau altceva, o gustare.

La prânz mănânc o supă sau o friptură cu salată. Nu combin carnea cu brânza, de exemplu.

Seara mănânc o salată foarte mare. Am voie să mănânc și o felie de pâine cu cascaval. În rest, apă cât cuprinde, ceaiuri și limonadă”, a spus Andreea Marin Bănică, joi, în emisiunea „Happy Hour”, de la Pro TV.

„N-am nici cancer, nici lupus, nici cucus”

Fosta prezentatoare Tv a infirmat zvonurile conform cărora ar fi fost suspectă de cancer.
„N-am nici cancer, nici lupus, nici cucus. Sunt undeva pe la 8,5 în ceea ce priveşte sănătatea, pentru că am nişte probleme mai mari legate de coloană . Am avut şi un dezechilibru din cauza imunităţii, am avut şi o depresie. Acum o săptămână şi ceva am fost din nou în Turcia, la clinică, pentru fizioterapie„,  a spus Andreea.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
S-a vorbit mult timp despre menajera familiei Prigoană, dar acum Adriana Bahmuțeanu și-a ieșit din fire și a spus tot ce știe: "E un fel de cap al răutăților! A încercat în nenumărate rânduri...". Toți au rămas mască mai ales când au auzit acest amănunt: "Este complice..."-
Viva.ro

Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
Libertateapentrufemei.ro
Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
De miercuri, 18 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii intră sub protecție îngerească. Nu le mai atinge niciun ghinion până la finalul anului
FANATIK.RO
De miercuri, 18 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii intră sub protecție îngerească. Nu le mai atinge niciun ghinion până la finalul anului
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cristina Cioran, adevărul despre sarcina la 47 de ani, cu bărbatul împotriva căruia a cerut ordin de protecție. 'Băi, nene, acum înțelegeți?'
Unica.ro
Cristina Cioran, adevărul despre sarcina la 47 de ani, cu bărbatul împotriva căruia a cerut ordin de protecție. 'Băi, nene, acum înțelegeți?'
Mesajul emoționant al lui Mario, copilul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat la aquapark: "Mulţumesc că v-aţi rugat la Dumnezeu pentru mine"
Observatornews.ro
Mesajul emoționant al lui Mario, copilul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat la aquapark: "Mulţumesc că v-aţi rugat la Dumnezeu pentru mine"
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict
HOROSCOP
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI