„Nu știu cum s-a ajuns să se scrie despre mine că am cancer. Am făcut o prostie vorbind despre viața mea intimă, pentru că am uitat să-l anunț pe tata, care m-a sunat disperat și a trebuit să-l liniștesc”, a declarat Andreea Marin în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”.
Andreea Marin a ținut să precizeze faptul că, deși s-a tratat la Instanbul, acest lucru nu înseamnă că nu apreciază profesionalismul medicilor din România.
„Faptul că am fost într-un spital de peste granițe, nu înseamnă că nu apreciez medicii din România. Am fost în spitale la noi în țară și, de multe ori, medicii de la noi m-au vindecat și alte ori mi-au salvat viața pentru că am fost la limită. Nu vreau să mă plângă nimeni. Eu sunt bine, cu zâmbetul pe buze. Am găsit problema, acum o tratez. Cu ajutorul medicilor de acolo am ajuns să urmez un regim de hrană sănătos. Acum urmez tratamentul, mă simt mai bine”, a mai spus vedeta.
”Mă trezeam plângând. Soțul meu m-a luat de mână și m-a dus la psihiatru”
Mai mult, Andreea Marin a povestit că imediat după naștere a trecut printr-o depresie puternică și erau zile când, deși avea tot ce-și dorea, se trezea plângând.
„După naștere am trecut printr-o perioadă foarte dificilă. Aveam capacitatea de a-mi analiza viața cumva de afară și mă simțeam ca într-un film. Nu înțeleageam cum poți avea atât de multe lucruri și totuși să te trezești plângând. Până la urma m-a luat de mână soțul și m-a dus la specialist. Bănuiesc că niciunui bărbat nu-i este ușor să-și înțeleagă femeia care e mereu nefericită. Soțul meu a trecut de această barieră și a mers cu mine acolo unde trebuia să meargă. Nu cred că aș fi ajuns acolo singură. Am fost și la psiholog și la psihiatru. Am rămas prietenă cu amândouă doamnele”, a povestit Andreea Marin.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e07ece3de95c2fef4c4c812601f0e8a6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6fa9ba088b3186d602765e49832715c8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c182ba7f889179c8a143835049c324c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3bad5579c4dd18a16e8cc8b162fb54aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_be86e9e1408e2f32e00bc45751b8fc10.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_de5b3d416f972ef2b6a4fb06c9f00639.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_005ee8e05dadd8ce5b2e69661a3960ef.gif)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_382af9a19d99a2db629e8922adc07fea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_0458462c93d70ca706ea95b796fffbec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_feb1525ab82d1fac331dfe62391d7701.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8e7fe8d2c12c68dd853764ffa0e25cb1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_75298abd58427cd0486b0c0156d7ce90.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_e197c5bdb1bbb48845a5d75fb5ce954b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_db48efcbde73a7f4c834a33c873a013c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_597a00028426f25cd46fa3591de0bdc3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_61610d3cc91a6377c714e22077127cb9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_8d7efb20748a73444d3dd44b77bec75f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4d4ce989f27a6e81dc92d42f90ec3a8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_acd6d3547c57a66c195f7b1686a8a970.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_89cdc8b44a079700b7ffcb419b4d108e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_a3b1cba36a661e068284d62c045b33b2.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_e488acdb5d69e5b1c3268824ed32a961.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3138cb766c4729ed4fd547c5cba80859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_423297f3ba1f56fef3fb96621d6c54e9.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.