Când au fost luaţi pe sus şi duşi la audieri de poliţiştii bucureşteni de la Furturi Auto pentru implicarea în furtul unor maşini de lux, fostul portar “Babicu” şi mijlocaşul dinamovist “China” l-au luat şmechereşte pe “nu” în braţe. Că ei sunt cumpărători de bună credinţă, că nu cunosc pe nimeni din gruparea “Travolta” condusă de Adrian Radu, zis “Travolta” sau “Adi Jeg”. Treptat însă, amândoi s-au răzgândit, iar zăngănitul cătuşelor a avut efect de lecitină.
Un rugbyst şi un medic, suspecţi
Mai întâi “Babicu”, în faţa poliţiştilor, şi apoi “China”, la instanţă, au făcut mărturisiri despre membrii bandei, oferind nume şi adrese, informaţii suficiente, deocamdată, pentru a-şi plăti libertatea. Printre cei înfundaţi până acum de poliţiştii de la Furturi Auto se numără “Travolta”, Cristinel Antonio Enache, fost angajat al RAR care se ocupa de actele false ale bolizilor şi găsea clienţi dându- se drept consul sau ofiţer SIE, David Rotundu, patronul unei cafenele din Capitală, Cătălin Băleanu, un fost rugbyst, dar şi Alexandru Magherescu, fondatorul clinicii Doris. În afacere este cercetată, în libertate, şi Bianca Loredana Radu, medic de familie. Maşinile, a căror valoare se ridică la peste jumătate de milion de euro, erau furate din Italia şi din Croaţia de o altă grupare, la c oma n d a bandei “Travolta”.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!