Fostul jucător de la Sheriff Tiraspol (Rep. Moldova) şi UTA, Andrei Mutulescu (22 de ani), a fost aproape, în urmă o lună, să semneze pentru KS Kastrioti, din prima ligă albaneză. Mijlocaşul atenţionează că fotbalul albanez se află pe o pantă ascendentă şi naţionala României ar fi trebuit să trateze serios meciul de la Piatra Neamţ.

Kastrioti joacă în prima ligă din Albania şi a terminat sezonul trecut pe locul 8, iar Mutulescu a fost în probe luna trecută alături de coechipierul său de la UTA, Marius Roman, la recomandarea fostului jucător al Stelei, Albert Duro. „Am efectuat un cantonament în Macedonia şi mi-au propus să semnez contractul, dar am auzit multe lucruri rele despre apropierea de Kosovo şi despre situaţia tensionată de acolo, aşa că am preferat să merg la Farul. Condiţiile erau excelente, iar salariul mediul la Kastrioti era de 3.000 de euro pe lună. Cea mai mare întârziere a plăţii salariului a fost de o săptămână, deci erau serioşi”, dezvăluie Mutulescu.

Albanezii, ambiţioşi şi combativi

Andrei susţine că „nivelul fotbalistic era unul mediu. Jucătorii erau foarte ambiţioşi şi combativi, dar tehnic şi tactic stăteau mai prost. E diferenţă mare între valoarea naţionalei noastre şi cea a Albaniei, dar „tricolorii” trebuia să trateze meciul serios pentru că câteodată ambiţia bate valoarea”, a spus fostbalistul.
0-288208-mutulescu2.jpg

Câți bani a dat Gigi Becali în 2024 la AUR. Lista celor care au împrumutat partidul, iar apoi au devenit parlamentari
Recomandări
Câți bani a dat Gigi Becali în 2024 la AUR. Lista celor care au împrumutat partidul, iar apoi au devenit parlamentari

Echipa albaneză, stadion de 9.000 de locuri

Kastrioti e numele unei familii nobiliare albaneze. Din această dinastie a făcut parte inclusiv Gjergi Kastrioti Skanderbeg, recunoscut azi ca eroul naţional al Albaniei. Clubul de fotbal este fondat în 1926 şi îşi dispută meciurile în Kruje, un orăsel istoric la 30 de kilometri de Tirana, pe un stadion de 9.000 de locuri.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Cine sunt votanții lui George Simion și Nicușor Dan. Sociolog: „Oamenii sunt nemulțumiți și trebuie profund înțeleși”
Adevarul.ro
Cine sunt votanții lui George Simion și Nicușor Dan. Sociolog: „Oamenii sunt nemulțumiți și trebuie profund înțeleși”
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Criminalii care au îngrozit România, închisoare pe viaţă. Un bărbat din Oradea şi două femei au torturat două surori, iar pe una dintre ele au ucis-o
Observatornews.ro
Criminalii care au îngrozit România, închisoare pe viaţă. Un bărbat din Oradea şi două femei au torturat două surori, iar pe una dintre ele au ucis-o
Horoscop 11 mai 2025. Vărsătorii au ceva de învățat din situațiile dificile ale acestei zile și ar fi bine să nu piardă ocazia
HOROSCOP
Horoscop 11 mai 2025. Vărsătorii au ceva de învățat din situațiile dificile ale acestei zile și ar fi bine să nu piardă ocazia

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI