Libertatea: Aţi antrenat atât pe Dinamo, cât şi pe Steaua. Erau diferenţe în interiorul celor două grupări departamentale?

Angelo Niculescu: Nu, pentru că Dinamo şi Steaua sunt nişte cluburi aparte în fotbalul românesc. Întotdeauna s-a cerut performanţă la ele. Totuşi, nici la Dinamo, nici la Steaua nu exista acea presiune a rezultatului şi, la înfrângere, nu se exagera cu criticile. Toată lumea considera că e doar o întrecere sportivă.

Cum vedeţi meciul Dinamo – Steaua de duminică?

Mult zgomot pentru nimic. Se vorbeşte destul înaintea jocului, dar când se intră pe teren nu se mai respectă statutul de derby. Acest meci nu mai atrage ca în trecut, a ajuns un simplu fapt divers.

Cine sunt vinovaţi pentru această “diluare” a noţiunii de derby?

Conducătorii, jucătorii şi antrenorii celor două echipe. Ioan Andone şi Marius Lăcătuş sunt nişte antrenori care nu-mi plac. Nu ştiu cum se descurcă în procesul de instruire, dar amândoi fac prea mare caz de gesturi pe marginea terenului. Le place pantomima, sunt buni ca mimi.

În trecut, cum era un joc între Dinamo şi Steaua?

Reprezenta un eveniment. Era gustat şi trăit de jucători, de antrenori şi de spectatori. Practic, timp de 90 de minute, toţi respirau acelaşi aer.

Cazul celor doi studenţi care au îngropat de viu un copil, la Mangalia, după ce i-au ucis părinţii: „Nu mai avea de ce să trăiască”. Ce fac azi criminalii
Recomandări
Cazul celor doi studenţi care au îngropat de viu un copil, la Mangalia, după ce i-au ucis părinţii: „Nu mai avea de ce să trăiască”. Ce fac azi criminalii

4559-298774-lacatus.jpg 4559-298775-andone.jpg
“Am foarte mulţi fotbalişti care n-au jucat derby-uri. Eu am discutat cu ei, le-am spus să-şi demonstreze valoarea. Orgoliile sunt mari. Suntem la un nivel bun şi fizic, şi psihic, nu o să evoluăm defensiv, la «ciupeală», pe contraatac, ci îmi doresc să înscriem şi să luăm toate punctele”. Marius Lăcătuş, antrenor la Steaua “Meciul cu Steaua e ultima şansă de a fi sus. Dacă pierdem, avem un program dificil, iar lucrurile se pot complica. Băieţii mi-au cerut să intrăm cu o zi înainte în cantonament, am rămas uimit! Pentru mine, astea sunt meciurile adevărate. Dacă la finele turului vom fi la 3-4 puncte în spatele primei echipe, vom avea şanse mari la titlu”. Ioan Andone, antrenor la Dinamo

PROBLEME LA DINAMO

Ando speră să poată conta măcar pe unul dintre atacanţii Andrei Cristea sau Liviu Ganea, primul urmând să afle azi de la Comisia de Disciplină dacă poate evolua, iar al doilea fiind incert în urma unei accidentări suferite în meciul cu Oţelul: “Am soluţiile Marius Niculae şi Ionel Dănciulescu, poate chiar pe Georgian Păun, care a făcut un meci bun în amicalul cu Karlsruhe”.

PROBLEME LA STEAUA

“Lăcă” are probleme cu mijlocaşii Iulian Apostol şi Ricardo, ambii acuzând accidentări: “Sper ca Apostol, până la ora meciului, să fie apt. Nu mă deranjează că s-a accidentat la naţională, până la urmă, visul oricărui jucător e să îmbrace tricoul primei reprezentative. La Ricardo, durerile de spate sunt păcătoase şi pot provoca blocaje. Emeghara e indisponibil, Nicoliţă şi Răduţ – recuperabili”.
4559-298776-dinamovisti.jpg
Ultraşii dinamovişti revin la stadion

Dacă în precedentele partide nu s-au înghesuit să fie prezenţi în Ştefan cel Mare, interesul fanilor dinamovişti pentru partida cu Steaua, care se va juca duminică în “Groapă”, este uriaş. Ieri, Dinamo a scos la vânzare, la ora 14.00, 12.000 de bilete, iar după trei ore, 2.500 erau deja date. Preţurile variază între 10 lei, la cele două peluze, şi 120 de lei la Tribuna VIP. La tribuna a doua se pot achiziţiona tichete de 20, 35 sau 50 de lei, în funcţie de sector. Altfel, meciul va fi arbitrat de Marius Avram.

Ciclonul Ashley „va mătura România”, anunță ministrul mediului. Fechet: „Ne uităm cu îngrijorare”
Recomandări
Ciclonul Ashley „va mătura România”, anunță ministrul mediului. Fechet: „Ne uităm cu îngrijorare”

Dinamoviştii – câte 4.000 de euro, Steaua – pe zero

“Noi nu am mai bătut din 2004 în Ştefan cel Mare, de când a dat Andrei Cristea gol. Acum e la ei”, a spus Gigi Becali, care, însă, nu va oferi vreo primă specială pentru derby: “Jucătorii Stelei vor avea o primă specială doar dacă îmi va cere Lăcătuş”. Dinamoviştii evoluează pe o primă de câte 4.000 de euro la victorie.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

HARTA. Autoritățile sunt în alertă. Ciclonul mediteranean aduce ploi și furtuni. Sudul României este vizat în mod special
Știrileprotv.ro
HARTA. Autoritățile sunt în alertă. Ciclonul mediteranean aduce ploi și furtuni. Sudul României este vizat în mod special
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Libertateapentrufemei.ro
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Horoscop rune 30 septembrie – 6 octombrie 2024. Mihai Voropchievici, vești inedite pentru Gemeni
FANATIK.RO
Horoscop rune 30 septembrie – 6 octombrie 2024. Mihai Voropchievici, vești inedite pentru Gemeni
Cu ce se ocupă acum Anita Gorbicz, legenda handbalului din Ungaria » Tocmai a fost confirmată pe poziție
GSP.RO
Cu ce se ocupă acum Anita Gorbicz, legenda handbalului din Ungaria » Tocmai a fost confirmată pe poziție
Zodiile care se vor umple de bani până la iarnă. Taurii și Racii își vor îndesa portofelele
FANATIK.RO
Zodiile care se vor umple de bani până la iarnă. Taurii și Racii își vor îndesa portofelele
Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Unica.ro
Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
O familie de români a dat 84.000 de euro pentru o vacanţă de 12 zile. Destinaţia care i-a costat o avere
Observatornews.ro
O familie de români a dat 84.000 de euro pentru o vacanţă de 12 zile. Destinaţia care i-a costat o avere
Horoscop 28 septembrie 2024. Gemenii au șansa de a depăși, în cel mai natural mod, numeroase complicații interioare de care nu au nevoie
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2024. Gemenii au șansa de a depăși, în cel mai natural mod, numeroase complicații interioare de care nu au nevoie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI