Libertatea: Ce părere aveţi despre antrenorii români?
Angelo Niculescu: Mă nemulţumeşte faptul că la ei procesul de instruire şi de documentaţie este deficitar. Eu unul nu înţeleg ce fac echipele noastre când pleacă prin turnee în străinătate. Se întorc la fel cum au plecat, fără să înveţe nimic din jocul modern. Nu tu evoluţie tehnico-tactică, nu execuţii din mişcare, nu scheme noi de joc. Nimic. Acum, în loc de marcaj om la om se practică marcajul gură cască. Apoi, se observă la antrenori o crasă lipsă de manieră şi de eleganţă, iar la interviuri n-au vocabular şi le lipseşte ingeniozitatea.
Cum vi se pare Dan Petrescu, antrenorul momentului în România?
Dan Petrescu (foto dreapta) e în capul listei antrenorilor care se dau în spectacol în timpul meciului. E gură mare, dar ca el sunt mulţi alţii. Nu-mi place cum se manifestă aceşti antrenori în timpul jocului, mi se face greaţă. Din păcate, nu învăţăm ce trebuie de la alţii!
Credeţi că Ioan Andone e soluţia ideală pentru a fi tehnician la Dinamo?
I-aş întreba pe conducătorii clubului Dinamo: “De ce a plecat Andone din Ştefan cel Mare?”. Pentru că ei au decis să-l înlocuiască din funcţie, nu? Atunci, să ne explice aceşti şefi din “Groapă” procesul rapid de refacere a antrenorului demis din non-valoare în valoare. Cum adică, azi e rău, mâine e cel mai bun?
Despre arbitri ce părere aveţi?
Să ştii că arbitrii noştri sunt buni. Tot antrenorii şi conducătorii sunt de vină că-i pun mereu la zid. În loc să se uite în oglindă să vadă cine sunt şi ce valoare au, ei toată ziua dau vina pe arbitraje. Nu contează deficienţele tehnico- tactice sau carenţele fizice ale echipei. Nu, doar arbitrajul e de vină pentru rezultat.
Îi face praf şi pe jucători
Angelo Niculescu nu-i iartă nici pe fotbalişti: “Jucătorii habar n-au de regulamente, ei nici nu le-au văzut, d-apoi să le mai fi şi citit! Lipsa de studiu e aproape generalizată la nivelul fotbaliştilor de astăzi”.