În preliminariile pentru turneul final din Africa de Sud, Chile a ocupat ocupat poziţia a doua în clasamentul zonei CONMEBOL, după Brazilia, în faţa căreia a pierdut ambele partide, 3-0 şi 4-2.
Brazilienii au eliminat selecţionata „La Roja” de la Cupa Mondială şi în 1962 (4-2) şi în 1998 (4-1). Mai mult, Brazilia nu a mai pierdut cu Chile din 2000, când au suferit o înfrângere cu 0-3 în preliminarii CM 2002. De atunci, în 9 partide, echipa „auri-verde” a înregistrat 8 victorii şi o remiză.
După calificarea în optimi, 388 de fani chilieni au fost arestaţi în Santiago, după ce manifestările de bucurie a celor 50.000 de suporteri au degenerat în violenţe de stradă.
La „cariocas”, Felipe Melo este incert pentru meciul cu Chile, în timp ce Kaka, Robinho şi Elano vor reveni după suspendări sau accidentări, iar portarul Julio Cesar ar putea fi suspendat după ce s-a accidentat la spate în meciul cu Portugalia, iar medicii i-au aplicat un bandaj, care cuprindea şi o bucată de metal. Din acest motiv portughezii au sesizat FIFA printr-un memoriu, iar cazul va fi anchetat, fiind posibilă chiar o suspendare a goal-keeper-ului lui Inter Milano.
Fanii au făcut haos în Santiago de Chile
Brazilia – Chile, 28 iunie, 21.30, în direct pe TVR 1
Echipe probabile:
Brazilia: J. Cesar – Maicon, Lucio, Juan, Bastos – G. Silva, Josue – D. Alves, Kaka, Robinho – L. Fabiano
Antrenor: Carlos Dunga
Chile: Bravo – Isla, Contreras, Carmona, Jara – Vidal, M. Fernandez, Beausejour – A. Sanchez, Millar, M. Gonzales
Antrenor: Marcelo Bielsa
Arbitrează: Howard Webb (Anglia)
Stadion: Ellis Park (Johannesburg)
Votează-ţi favorita în sondajul de mai sus!