3815-105961-doggys.jpg

Pentru ca această terapie antistres să dea însă roade, “pacienţii” trebuie să îndeplinească o condiţie: să iubească animalele. După aceea, pot fi siguri că prezenţa lor le va îmbunătăţi starea de spirit.

Specialiştii susţin că, atunci când stresul atinge cote maxime, e ideal să petrecem un timp cât de scurt acasă, cu animalele noastre de companie, sau măcar într-un parc privindu- le în timp ce se joacă, pentru a ne relaxa. “Animăluţele ne oferă un adevărat spectacol atunci când ne întoarcem acasă şi reuşesc să ne îmbunătăţească imediat starea de spirit. E imposibil să mai fim supăraţi sau să ne gândim la problemele cotidiene, atunci când prietenii noştri necuvântători ne oferă dragostea lor cerându-ne cel mult o mângâiere .

Chiar şi în cazul unei persoane singure, nevoită să se descurce cu toate problemele zilnice, prezenţa unui căţel, a unei pisici sau măcar a unui papagal poate alunga singurătatea şi poate contribui la ridicarea moralului”, susţine dr. veterinar Raluca Zvorăşteanu.

Ne îmbunătăţesc starea de spirit

Potrivit specialistului, prezenţa unui animal este ideală şi pentru copiii singuratici care au nevoie să-i vorbească unui prieten, dar cum nu au unul, ajung să refuze orice comunicare. O vieţuitoare cât de mică i-ar face să-şi spună problemele şi să aibă încredere că secretele lor vor fi păstrate, i-ar ajuta să devină mai optimişti, mai responsabili şi să se simtă utili.

Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV
Recomandări
Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV

Spitalele, centrele de reabilitare, centrele de îngrijire a adulţilor cu dizabilităţi, centrele de îngrijire a adolescenţilor, şcolile, cabinetele medicale sau chiar penitenciarele din SUA şi din cele mai dezvoltate ţări europene “angajează ” animale de companie , pentru că s-a demonstrat că prezenţa lor alungă stresul şi depresia şi reglează tensiunea arterială.

Cum îţi alegi prietenul necuvântător

Când vă decideţi să luaţi în grijă un animal de companie, trebuie să ţineţi seama de mai mulţi factori. În primul rând contează mărimea apartamentului, dacă aveţi curte, ce posibilităţi materiale aveţi, dar şi timpul pe care îl puteţi dedica patrupedului. De asemenea, nu uitaţi că un câine de talie mare implică mai mult spaţiu de mişcare, cheltuieli mai mari de vaccinare şi deparazitare şi mai multă hrană. Pentru locuinţele de la bloc sunt mai potriviţi un câine de talie mică sau o pisică. Părul acestora din urmă e însă mai periculos decât cel al câinilor. Dacă nu agreaţi ideea unui animăluţ, puteţi opta pentru un acvariu cu peşti exotici sau o colivie cu un peruş ori un canar. Sunt mai uşor de îngrijit.

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Viva.ro
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Libertateapentrufemei.ro
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
Adevarul.ro
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Elle.ro
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
ANIMAŢIE. În delir, şi-a luat fiica la un jaf, după ce a primit un pont. A urmat o cursă nebună cu poliţia pe urmele ei încheiată tragic sub un camion
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. În delir, şi-a luat fiica la un jaf, după ce a primit un pont. A urmat o cursă nebună cu poliţia pe urmele ei încheiată tragic sub un camion
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI