Există mai multe categorii de aparate foto din care putem alege, în funcţie de banii de care dispunem sau de alte criterii: camere foto compacte, camere foto compacte cu obiective care se pot schimba şi cameră DSLR, profesionale.
Aparatele foto compacte sunt cele mai ieftine (costă între 300 şi 1.000 de lei), ele sunt destinate amatorilor, care îşi doresc doar să imortalizeze anumite momente, neţinând cont neapărat de tehnicile de fotografiere. Oferă cel mai simplu mod de a face o poză, setând aparatul pe funcţia automat şi apăsând declanşatorul.
Camerele foto compacte cu obiective (costă între 900 şi 2.500 de lei) reprezintă calea de mijloc şi sunt dedicate celor care sunt oarecum familiarizaţi cu fotografia. Au preţuri ceva mai mari, dar oferă mai multe posibilităţi, cele mai importante fiind zoom- ul mai mare şi o calitate mai bună a imaginii.
Ultima categorie, cea a aparatelor DSLR sau profesionale (preţurile încep de la aproximativ 3.000 de lei), se adresează, aşa cum era de aşteptat, celor care îşi doresc performanţă în materie de fotografiere. Sunt scumpe, însă oferă funcţii multiple şi cele mai reuşite poze.
Bine de ştiut
Atunci când ne decidem să cumpărăm un aparat foto trebuie să ţinem cont de următoarele aspecte: aparatul să aibă o gamă cât mai largă de moduri în care putem face poze, să dipună de stabilizator optic, o rezoluţie de aproximativ 10 megapixeli şi un zoom optic cât mai mare, astfel încât în poze să se observe detaliile, chiar dacă acestea se află la o distanţă mai mare.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!