Piţi visează să treacă cu succes de meciul de azi cu Turcia, declarând că şi o remiză ar putea ajuta România să termine grupa pe poziţia a doua, care duce la barajul pentru CM 2014: “Am demonstrat până acum că suntem mai buni ca ei. Nouă ne convine şi un rezultat de egalitate, aşa că nu vom risca. Cert e că sper să facem un pas uriaş spre jocurile de baraj”.
Doar 15.000 de bilete date
Piţi a făcut apel la fani să umple Naţional Arena, până ieri doar 15.000 de tichete fiind vândute. Asta din cauza preţurilor prohibitive (80 de lei pentru un loc la tribuna a II-a, spre exemplu) şi a slabei organizări a vânzării.
“Sunt convins că suporterii vor umple tribunele. Veniţi să ne susţineţi! Noi ne vom face datoria în orice condiţii”.
Piţurcă a punctat şi revenirea lui Fatih Terim pe banca “otomanilor”, dar nu crede că “Împăratul” a avut timp să modifice din temelii jocul adversarilor: “Cu el vor juca ofensiv. Este un tehnician care poate face minuni, dar noi suntem pregătiţi”.
Parcă încă euforic după victoria cu Ungaria (3-0), selecţionerul a făcut şi o afirmaţie cel puţin ciudată, mai ales că vine de la un fost jucător care nu a ajuns niciodată la Mondiale sau la Europene: “Un fotbalist care nu ajunge la un turneu final nu simte că a jucat fotbal”.
România: Tătăruşanu – Măţel, Chiricheş (cpt.), D. Goian, Raţ – Hoban, Pintilii – Torje, Maxim, Cr. Tănase – Marica. Antrenor: Victor Piţurcă.
Turcia: Volkan – Gokhan Gonul, Semih, Omer, Caner – Gokhan Tore, Mehmet Topal, Selcuk, Arda – Burak Tilmaz, Umut Bulut. Antrenor: Fatih Terim.
Arbitri: Svein Oddvar Moen – Kim Haglund, Frank Andas (toţi din Norvegia).