Vasile Lavric a intrat în atenţia oamenilor legii după ce soacra sa ar fi reclamat că bărbatul i-a făcut să dispară toate cele trei fiice. Mai exact, prima presupusă victimă ar fi Iuliana, despre care nu se mai ştie nimic din 1995.
Mama tinerei a susţinut că ultima oară şi-a văzut fiica urcând în maşina lui Vasile, însă asta nu a împiedicat- o pe cea de-a doua soră, Nicoleta, să se căsătorească cu principalul suspect. În timpul mariajului, culmea!, mezina Ramona i-a devenit amantă lui Lavric.
În 2005, ambele femei au dispărut fără urmă într-un interval de doar câteva luni şi, deşi iniţial Vasile Lavric a fost cercetat, dosarul a fost închis din lipsă de probe.
Anul acesta, la începutul lunii aprilie, “devoratorul de femei”, cum a fost Lavric numit de procurori, a ajuns din nou în arest, de această dată fiind acuzat de tentativă de omor.
Probele ar fi câteva acte medicale care arată că acesta şi-a bătut soţia, pe Nicoleta, cu puţin timp înainte ca femeia să dispară. În acest timp, oameni legii încearcă să adune probe care să îl incrimineze pe Lavric de omor calificat.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, aceştia cred că cele trei surori ar fi fost ucise, apoi arse cu sodă caustică pe un teren mlăştinos din apropierea oraşului Rădăuţi, mai ales că ar exista probe potrivit cărora Lavric ar fi cumpărat în acea perioadă cantităţi mari de sodă.
Teste ADN la saliva de pe scrisori
În plus, soacra lui Lavric le-a predat poliţiştilor 12 scrisori pe care le-a primit de-a lungul anilor şi care ar fi fost trimise de fiicele sale.
Femeile scriu că sunt bine, sănătoase, însă bătrâna mamă se îndoieşte de acest lucru. Procurorii speră să afle adevăratul expeditor după ce vor primi rezultatele testelor ADN de pe saliva cu care au fost lipite plicurile.
Actuala iubită îi ia apărarea
În acest timp, actuala concubină a lui Lavric, Aurica Bodnărescu, îl apără pe acesta şi speră să fie eliberat cât mai repede.
“Dacă îl suspectau de omor, cum i-au permis să îşi crească fiul? Mama celor trei a spus că nu se lasă până nu îl vede în puşcărie, dar el nu a făcut nimic! Au profitat de bunătatea lui şi au încercat mereu să scoată bani de la el. Vasile a muncit zi şi noapte ca să ne fie bine, nu a dormit!”, îşi apără Aurica bărbatul.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro