“Putin, teroristul!”, “Putin, criminalul” a titrat ieri presa din toată lumea după ce tot mai multe surse oficiale din SUA şi din Ucraina, precum şi specialişti internaţionali susţin că racheta BUK care a doborât cursa Malaysian Airlines cu 298 de oameni la bord a fost expediată de pe teritoriul Rusiei, şi nu din estul Ucrainei.
Liderul de la Kremlin e acuzat şi de faptul că îşi bate joc de durerea familiilor victimelor, pentru că le-ar fi ordonat separatiştilor proruşi să distrugă cât mai multe dovezi ale implicării sale în această tragedie. Ieri, fotografii cu trupurile pasagerilor încărcate în trenuri cu vagoane refrigerante, ce plecau spre o destinaţie secretă, au stârnit valuri de reacţii în toată lumea.
S-au găsit cutiile negre
Conform jurnaliştilor prezenţi în zonă, ar fi vorba despre 169 de cadavre, restul zăcând în continuare pe câmp.
“Domnule Putin, daţimi copiii înapoi. Lăsaţi- mă să-i iau acasă”, au implorat ieri mamele câtorva tineri morţi în dezastru. Pe de altă parte, agenţia de presă Reuters a surprins momentul găsirii cutiilor negre, în vreme ce doi lideri separatişti ruşi au fost interceptaţi vorbind despre acestea: “Du-te şi asigură-te că dispozitivele ajung la noi, nu pe mâini străine. Moscova vrea asta. Rezolvă rapid”, a ordonat unul dintre ei.
Uluitor este şi faptul că, în continuare, experţilor internaţionali le este interzis accesul pe câmpul unde a căzut avionul, orice iniţiativă a acestora fiind sancţionată cu focuri de armă, ca avertisment.
Negocieri au purtat şi observatorii OSCE, dar, până aseară, nu reuşiseră nimic. Între timp, tot mai multe rude ajung la Kiev, aşteptând să primească, pentru repatriere, trupurile rudelor care au pierit.