Ioan Oltean, secretarul general al PDL, a anunţat, ieri, că guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament pentru legea privind noua reorganizare a României, act normativ ce se doreşte a fi aplicat odată cu alegerile locale din 2012.
Capitalele celor opt noi judeţe vor fi: Cluj-Napoca, regiunea nord-vest, Timişoara – vest, Iaşi – nord – est, Braşov – centru, Craiova – sud-vest, Ploieşti – sud, Constanţa – sud-est şi Bucureşti – zona metropolitană (Bucureşti – Ilfov).
El a adăugat că reorganizarea regiunilor presupune modificarea altor zeci de acte normative, întrucât vor avea loc schimbări de anvergură, urmând să se ajungă la opt prefecturi, opt inspectorate de poliţie sau opt consilii regionale. Conform unor surse din guvern, trecerea la opt regiuni va fi însoţită de o amplă reformare a structurilor teritorial-administrative locale, pe baza unui proiect de lege care a fost depus de anul trecut în Parlament. Potrivit acestui act normativ, peste 2.000 de comune care au mai puţin de 5.000 de locuitori ar urma să piardă acest statut şi să devină sate. Acestea vor urma să fie incluse în alte comune deja existente. S-ar reduce astfel birocraţia şi ar fi cheltuiţi mai puţini bani pe salariile primarilor sau ale consilierilor locali.
De asemenea, mai multe oraşe ar urma să fie retrogradate la calitatea de comune, dacă nu dispun de infrastructura necesară: reţea de drumuri asfaltate, canalizare, apă potabilă şi gaze care să acopere 75% din gospodăriile aflate în localitate.
Buletinele, schimbate treptat
Dacă parlamentarii vor fi de acord cu propunerea guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu (foto), atunci românii vor trebui să îşi schimbe în timp, treptat, actele de identitate şi numărul de înmatriculare al maşinilor, fiecare în funcţie de judeţul în care va locui. “Nu va recurge nimeni la schimbarea imediată a actelor. Va fi o perioadă de tranziţie”, a precizat Băsescu.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro