Este cea mai sofisticată gamă

Dotările şi modul de distribuţie a spaţiului, specific Renaulturilor, fac din primul monovolum de la Dacia cel mai sofisticat model al gamei: limitator electronic al vitezei, ecran cu comenzi tactile pentru consola multimedia (conexiune cu telefonul prin Bluetooth sau conexiune USB pentru filme şi muzică, ori pentru sistemul de navigaţie GPS), sistem ESP şi ABS sau sistem de încălzire a scaunelor faţă. Lodgy e disponibil în două variante: cu 5 sau cu 7 scaune.
În cazul modelului cu 5 scaune, volumul portbagajului este de 207 litri. Cele două scaune din spate pot fi pliate, iar portbagajul atinge un volum identic cu cel al modelului de 5 locuri, adică 827 de litri, cu 300 de litri mai mult decât un Logan. Dacă toate locurile din spate sunt pliate, Lodgy devine o veritabilă dubiţă cu un spaţiu de depozitare de 2.617 litri. Preţul de pornire e de 9.500 de euro, cel mai scump model ajungând la 14.700 de euro.
Asta e cea mai nouă Dacie!

  • Bord – O noutate absolută în gama Dacia sunt scaunele încălzite pentru locurile din faţă, disponibile opţional pe nivelul de echipare Laureate
  • Consolă – Noua Dacie are montat pe consola centrală un ecran tactil multifuncţional de 18 centimetri. Atingând ecranul, poate fi controlată conexiunea cu telefonul prin Bluetooth sau conexiunea USB pentru filme şi muzică, ori sistemul de navigaţie GPS cu ghidaj în limba română
  • Locuri – Lodgy e disponibilă în două variante: cu 5 sau cu 7 locuri. Indiferent de opţiune, toate banchetele din spate pot fi rabatate şi astfel se obţine un spaţiu de 2.617 litri
  • Portbagaj – Volumul portbagajului poate varia în funcţie de numărul scaunelor. O Dacia Lodgy cu 5 locuri, precum cea din imagine, are un volum al portbagajului mai mare decât al unui Logan (n.r. – 510 litri), mai exact 827 de litri

Realitatea Plus rupe audiențele cu tandemul Georgescu – Alexandrescu: a depășit Antena 3 CNN în decembrie și a spart un monopol vechi
Recomandări
Realitatea Plus rupe audiențele cu tandemul Georgescu – Alexandrescu: a depășit Antena 3 CNN în decembrie și a spart un monopol vechi

De azi, ajunge la dealeri

De astăzi până duminică, Lodgy va fi disponibilă în toată reţeaua dealerilor, aşa că maşina poate fi analizată în detaliu de cei care îşi doresc modelul. Se va organiza şi un concurs, iar, la final, un norocos va pleca la volanul noului autoturism.

Lansată fără testele de siguranţă Euro NCAP

Noua maşină de la Dacia se adresează familiilor cu copii, având în vedere faptul că are până la 7 locuri şi că e foarte spaţioasă, şi de aceea siguranţa ar trebui să fie cel mai important criteriu atunci când achiziţionezi un automobil. Francezii spun că Lodgy este o maşină 100% sigură. Totuşi, autoturismul nu a fost dus de Dacia la testele de siguranţă Euro NCAP înainte de a fi lansat pe piaţă. La testele Euro NCAP maşinile româneşti nu au obţinut niciodată punctajul maxim până acum. Celelalte modele Dacia au obţinut 3 din cele 5 stele maximum posibile Euro NCAP.

Preţul porneşte de la 9.500 de euro

Gama cuprinde trei niveluri de echipare – Acces, Ambiance şi Laureate – şi patru motorizări: două propulsoare pe benzină, printre care noul motor TCe de 1,2 litri şi 115 CP, şi două motoare diesel de 90 CP şi de 110 CP. Preţul începe de la 9.500 de euro, cu TVA inclus.

România va primi rachetele Patriot din SUA până în 2030. Cât costă înlocuirea sistemului donat Ucrainei
Recomandări
România va primi rachetele Patriot din SUA până în 2030. Cât costă înlocuirea sistemului donat Ucrainei

Acces 1.6 85 CP 5 locuri 9.500 euro
Ambiance 1.6 85 CP 5 locuri 10.500 euro
Ambiance 1.5 dCi 90 CP 5 locuri 12.600 euro
Laureate 1.6 85 CP 5 locuri 11.500 euro
Laureate 1.2 TCe 115 CP 5 locuri 13.100 euro
Laureate 1.5 dCi 90 CP 5 locuri 13.600 euro
Laureate 1.5 dCi 110 CP 5 locuri 14.200 euro
Ambiance 1.6 85 CP 7 locuri 11.000 euro
Ambiance 1.5 dCi 90 CP 7 locuri 13.100 euro
Laureate 1.6 85 CP 7 locuri 12.000 euro
Laureate 1.2 TCe 115 CP 7 locuri 13.600 euro
Laureate 1.5 dCi 90 CP 7 locuri 14.100 euro

Laureate 1.5 dCi 110 CP 7 locuri

14.700 euro

Dacia, dorită de politicienii din fruntea ţării

Ceauşescu ar fi luat primul exemplar

Asta e cea mai nouă Dacie!

Încă de la “naştere”, Dacia, maşina naţională a României, a fost promovată de preşedintele statului, pe atunci Nicolae Ceauşescu. Se spune că primul autoturism Dacia fabricat, modelul 1100, i-a fost dat fostului dictator, într-o “vizită de lucru a conducătorilor de partid şi de stat” la uzina de la Piteşti, pe 20 august 1968.

Băsescu a ieşit cu Dusterul pe poartă

Asta e cea mai nouă Dacie!

Actualul preşedinte, Traian Băsescu, s-a arătat de nenumărate ori un admirator şi un susţinător al Daciei. De altfel, cheile primului autoturism al modelului Duster, celebrul SUV roşu, i-au fost înmânate lui Băsescu, care a ieşit singur pe poarta fabricii de la Mioveni, la volanul maşinii. Pe de altă parte, presa l-a surprins de mai multe ori pe Traian Băsescu la “bordul” unei alte Dacii, celebră şi aceasta – Loganul gri de la Cotroceni.

Ponta vrea primul model electric

Premierul Victor Ponta a declarat recent, la Mioveni, că va fi prima persoană care va conduce viitorul model electric ce va fi produs de Dacia, spunând că automobilul va fi un model complet electric, “nu un hibrid”. El a fost încântat de faptul că a aflat în premieră despre proiectul autoturismului electric de la directorul general al Automobile Dacia, Jerome Olive.

Economistul Radu Georgescu: „Dacă aș fi angajat, mâine aș face primul drum la Registrul Comerțului pentru a face o firmă”
Recomandări
Economistul Radu Georgescu: „Dacă aș fi angajat, mâine aș face primul drum la Registrul Comerțului pentru a face o firmă”

Poliţiştii fac bază de date cu şoferii indisciplinaţi

Poliţiştii le pregătesc o surpriză şoferilor care nu respectă regulile de circulaţie. Internele vor înfiinţa o bază de date în care să fie trecute toate abaterile comise de şoferi, inclusiv contravenţiile. Ordinul nu se referă doar la şoferii autoturismelor, ci şi la cei ai autobuzelor şi la vatmani. Baza de date le va fi foarte utilă poliţiştilor de la Rutieră, pentru că, atunci când vor opri un şofer în trafic, vor consulta imediat istoricul acestuia şi îşi vor da seama cu ce fel de conducător auto au de-a face. Informaţiile le pot fi utile şi angajatorilor, în special acelora care au nevoie de şoferi, pentru că vor putea cere referinţe de la Poliţie.

Mai multe amănunte despre Dacia Lodgy puteţi citi în revista AutoBild

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Viva.ro

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Libertateapentrufemei.ro
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Județul din România unde se face o investiție gigant. Vor fi disponibile sute de locuri de muncă
FANATIK.RO
Județul din România unde se face o investiție gigant. Vor fi disponibile sute de locuri de muncă
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Cosmin Seleși face praf o destinație de vacanță aleasă de mulți români! Mărturia lui e cutremurătoare! 'Fiica mea de 9 ani a fost scuipată pe stradă!' Prezentatorul TV a făcut publice toate detaliile! 'De ce nu spune nimeni?'

ANIMAŢIE: "Freezing rain" a băgat zeci de persoane în spital, iar 6 au nevoie de operaţie
Observatornews.ro
ANIMAŢIE: "Freezing rain" a băgat zeci de persoane în spital, iar 6 au nevoie de operaţie
Horoscop 4 ianuarie 2025. Săgetătorii petrec această zi calmă în familie, în mediul în care se simt ei cel mai bine și asta îi va ajuta să se refacă
HOROSCOP
Horoscop 4 ianuarie 2025. Săgetătorii petrec această zi calmă în familie, în mediul în care se simt ei cel mai bine și asta îi va ajuta să se refacă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI