Andrei Dumitru e băieţelul din Giurgiu, de 3 ani şi 10 luni, diagnosticat cu o tumoare malignă a plămânului drept ce-i cuprinsese şi toracele despre care am scris încă de la începutul verii trecute. După nu mai puţin de 15 serii de chimioterapie, sistemul imunitar al lui Andrei este aproape distrus. De aceea, el are nevoie de o analiză tomografică specială – PET/CT – ce practice arată câte celule canceroase mai sunt active în organismul micuţului.Dar analiză costă 6.000 de lei, bani pe care părinţii lui Andrei, după luni şi luni de cheltuieli cu drumurile, spitalele şi medicamentele, nu-i mai au.
Impresionaţi de drama lui Andrei, membrii galeriei echipei de fotbal Astra Giurgiu, dar şi conducerea formaţiei din Liga 1, vor să îl ajute pe băieţel în mai multe feluri. În primul rând, şefii formaţiei în acord cu suporterii au hotărât ca toate încasările din biletele vândute la meciul ce va avea loc luni, 25 februarie, de la ora 18.00, între Astra şi Viitorul Constanţa, din cadrul etapei cu numărul 20 a campionatului, să fie direcţionate pentru ajutorarea lui Andrei.
În plus, galeria „Giurgiu-Boys” va demara strângerea de fonduri prin scoaterea la licitaţie a unor obiecte „hand-made” executate de deţinuţii Penitenciarului Giurgiu, împreună cu alte lucruri ce pot fi donate de orice giurgiuvean ce vrea să-l ajute pe micuţul ce se luptă cu teribila boală. De asemenea, în cadrul unei alte acţiuni ce se va numi ”O zi pentru Andrei”, membrii galeriei vor presta diferite activităţi în societăţi comerciale din oraş (spălătorii auto, baruri, restaurante, etc), toţi banii rezultaţi în urma muncii lor din acea zi urmând a fi donaţi băieţelului.
Cum biletele pentru partida de luni, între Astra şi Viitorul Constanţa, au fost deja puse în vânzare, puteţi contribui la salvarea lui Andrei Dumitru, venind la meci şi cumpărând bilete.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
El e primul român câștigător al unui Glob de Aur: „Acesta este pentru mama mea, care a părăsit România în căutarea unei vieți mai bune!” Sebastian Stan vindea popcorn, însă azi se bucură de o carieră de succes. Este un star internațional, se află în topul milionarilor și are o iubită superbă
Viva.ro

Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Fructul care a apărut de curând și în România. I se spune prințul negru și are un gust deosebit. Este disponibil pentru plantare, ieftin și ușor de întreținut
FANATIK.RO
Fructul care a apărut de curând și în România. I se spune prințul negru și are un gust deosebit. Este disponibil pentru plantare, ieftin și ușor de întreținut
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Unica.ro
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Imagini de groază și urlete de durere pe o şosea din Constanţa, de Bobotează. Doi bărbaţi au murit pe loc, după ce căruţa lor a fost spulberată la ieşirea din Cobadin
Observatornews.ro
Imagini de groază și urlete de durere pe o şosea din Constanţa, de Bobotează. Doi bărbaţi au murit pe loc, după ce căruţa lor a fost spulberată la ieşirea din Cobadin
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI