Are 19 ani, este student în anul doi la Matematică, la Universitatea Bucureşti, iar una dintre pasiunile lui este şofatul. George Iftimie este originar din Adjud, judeţul Vrancea, dar de doi ani s-a mutat în Capitală, pentru că aici şi-a dorit să facă o facultate.
Tânărul poartă ochelari de vedere din cauza unui astigmatism (boală oftalmologică). Însă, după ce a ajuns la facultate, s-a hotărât să renunţe la ochelari şi să poarte lentile de contact, pe care le-a cumpărat de pe un site.
Spune că lentilele nu au reprezentat un moft, ci doar i s-au părut mult mai comode la condus, la schi şi alte activităţi. Îşi cumpăra lentilele o dată la şase luni. Pachetul avea 12 lentile, 6 pentru ochiul drept, 6 pentru stângul, şi le schimba o dată pe lună. Ultimul calup l-a achiziţionat în luna august, iar în seara de 13 octombrie, după ce a ajuns acasă, ochiul stâng a început să-i lăcrimeze puternic.
Durerea de cap şi de tâmplă l-a ţinut treaz toată noaptea, aşa că a doua zi a mers direct la spital, pentru că deja vedea înceţoşat. Medicii s-au îngrozit în momentul în care au văzut cum arăta ochiul băiatului.
“Mi-au spus că este foarte posibil să-mi pierd vederea din cauza unei lentile suprainfectate. Atunci m-am speriat foarte tare, gândindu-mă la ce aş putea păţi”, ne-a spus George. Prof. dr. Monica Pop afirmă că pacientul a ajuns la spital cu o suprainfecţie cu stafilococ, care era cât pe ce să-l lase fără vedere.
“Era o adevărată catastrofă la ochiul lui. A fost la un pas să-l piardă… Şi pericolul încă nu a trecut definitiv. E în spital de o săptămână şi e încă foarte grav!”, a declarat specialista.

„Omuleții verzi” ai lui Putin din România. Cum vor fi folosiți de Kremlin
Recomandări
„Omuleții verzi” ai lui Putin din România. Cum vor fi folosiți de Kremlin

Ce să nu iei de pe internet!

  • medicamente
  • lentile de contact
  • soluţii pentru lentilele de contact
  • picături oftalmice
  • ochelari de vedere cu dioptrii

Cumpăraţi din magazine de specialitate sau farmacii

“Cumpărarea de pe internet a lucrurilor destinate sănătăţii este o foarte, foarte mare greşeală şi poate duce la o catastrofă. Toate produsele de acest fel trebuie achiziţionate de la firme serioase, care îţi dau garanţie. Mai mult, eu am spus mereu şi repet: sunt împotriva lentilelor de contact tocmai pentru că pot genera asemenea lucruri. Tânărul acesta a fost un pic mai norocos, dar anul trecut, o profesoară din Bucureşti a rămas fără vedere din cauza unor lentile de contact. Sunt multe persoane care ajung la spital cu complicaţii din cauza acestora. Lentilele de contact sunt doar pentru persoanele foarte pedante”, a declarat prof. dr. Monica Pop, directoarea Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Țara în care se găsește Muntele Galben și un loc care seamănă izbitor cu Hawaii. A început să intre și pe lista destinațiilor multor români
FANATIK.RO
Țara în care se găsește Muntele Galben și un loc care seamănă izbitor cu Hawaii. A început să intre și pe lista destinațiilor multor români
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI