Pentru acest lucru Ministerul condus de Attila Korodi a dat avize de explorare – dar nu şi de exploatare. Acestea din urmă vor fi eliberate peste cinci ani, cu specificaţia că nu va fi permisă exploatarea prin fracturare hidraulică. Adică, companiile vor trebui să găsească o altă tehnologie.
„România are obligaţia şi este normal să vadă ce resurse are în cazul gazelor stocate în straturile de şist şi să ia o decizie strategică. Deocamdată nici nu ştim unde avem gaze de şist şi unde nu”, a spus ministrul Mediului într-un interviu acordat agenţiei Mediafax, în care s-a referit la priorităţile sale pentru acest an, dar și la chestiuni legate de explorarea gazelor de șist.
Korodi a spus că Ministerul Mediului şi-a făcut treaba în problema gazelor de şist, excluzând utilizarea fracturării hidraulice în această etapă de explorare.
„În problema gazelor de şist, nu Ministerul Mediului este instituţia care este veriga importantă. Pe explorae, noi am dat avize în care se stipulează foarte clar că pe perioada de explorare fracturarea hidraulică este interzisă. Ministerul Mediului şi-a terminat aici responsabilităţile, pentru că vorbim de explorare. Dacă ajungem la faza de exploatare, dacă cineva vine cu un dosar de exploatare, începe un alt joc, o altă temă, o altă avizare total diferită, cu proceduri care sunt în legislaţia românească, dar cererile vor fi cam peste cinci ani de zile. Până atunci, din fericire, vor începe să ajungă în faţa opiniei publice şi alte tehnologii”.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro