Critical Mass 2013 a avut și trei reprezentanți din România. Cel mai important eveniment ciclistic din estul Europei nu a fost lipsit de steagul României, fluturat de Adriana Ardelean, Valentin Pokus și Florian Cătălin Ceaucă. Aceștia au parcurs drumul Timișoara-Budapesta pe două roți și declară că au fost mândrii să participe la eveniment, alături de mii de bicicliști din Europa.
„Am luat parte la ultimul eveniment Masa Critică din Budapesta, unul de-a dreptul impresionant, având cifre amețitoare, dacă te gândești la biata noastră țară, extrem de săracă în evenimente de amploare. Am fost marcat profund, fiindcă nu îmi puteam imagina că poți vedea noaptea sute de bicicliști, așezați la vorbă, băut și distrat în aer liber, pe iarba parcurilor centrale”, a declarat Ceaucă Florian Cătălin.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile