Un lucru este cert: nici o sumă de bani, oricât de mare ar fi, nu va putea înlocui pierderea unui copil sau suferinţa prin care trece familia acestuia. Au spus-o, de nenumărate ori, mămicile care şi-au pierdut bebeluşii abia născuţi în incendiul care, în august 2010, a mistuit salonul de Terapie Intensivă al Maternităţii Giuleşti din Capitală. Însă, într- un fel sau altul, vinovaţii trebuiau să plătească. Şi, după îndelungi tergiversări, când nimeni nu mai avea nici o speranţă, “minunea” s-a înfăptuit. În ajunul Crăciunului, Ministerul Sănătăţii, care îşi luase angajamentul să plătească despăgubirile stabilite de instanţă în valoare de 4,3 milioane de euro, a eliberat în conturile executorilor suma respectivă, care ulterior a fost împărţită celor 10 familii.

Şase nou-născuţi au murit

Un incendiu izbucnit pe 16 august 2010 de la o instalaţie electrică improvizată a mistuit salonul de Terapie Intensivă al Maternităţii Giuleşti în care se aflau 11 nounăscuţi. Şase dintre aceştia au pierit în flăcări, iar 5 au supravieţuit, însă au suferit şi ei arsuri grave. După o anchetă de patru luni, pe 10 ianuarie 2011 s-a dat startul procesului care a durat mai bine de patru ani. Pe 2 aprilie 2015 judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au dat sentinţa definitivă. Astfel, asistenta Florentina Cîrstea, care lipsea din salonul în care a izbucnit incendiul, deşi bebeluşii nu ar fi trebuit să rămână nici un moment singuri, a primit 2 ani şi două luni de închisoare, fostul manager Bogdan Marinescu s-a ales cu 6 luni de închisoare cu suspendare, şeful Serviciului tehnic, Vasile Dima, doi ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare, iar electricianul Gigel Oprea, doi ani de puşcărie.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mărturiile părinților care și-au salvat copilul din calea unei mașini care fusese proiectată pe trotuar, lângă ei, în Galați
Știrileprotv.ro
Mărturiile părinților care și-au salvat copilul din calea unei mașini care fusese proiectată pe trotuar, lângă ei, în Galați
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Libertateapentrufemei.ro
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 31 august 2024. Peștii fac alegeri neinspirate
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 31 august 2024. Peștii fac alegeri neinspirate
Calificare-boom în grupă: FCSB poate încasa o sumă imensă, cu 40% peste cât anunță Gigi Becali! Calcule actualizate
GSP.RO
Calificare-boom în grupă: FCSB poate încasa o sumă imensă, cu 40% peste cât anunță Gigi Becali! Calcule actualizate
Alina Bădic anunță care este, de fapt, puterea astrogramei. Cum poți obține avantaje din partea universului
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță care este, de fapt, puterea astrogramei. Cum poți obține avantaje din partea universului
Val de comentarii după cea mai recentă apariție a Nicoletei Luciu. 'Nu te mai recunosc' Cum arată acum vedeta / FOTO
Unica.ro
Val de comentarii după cea mai recentă apariție a Nicoletei Luciu. 'Nu te mai recunosc' Cum arată acum vedeta / FOTO
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Îngheţate la dozator şi vafe, duse la control la laborator. Rezultatele sunt îngrijorătoare
Observatornews.ro
Îngheţate la dozator şi vafe, duse la control la laborator. Rezultatele sunt îngrijorătoare
Horoscop 31 august 2024. Capricornii se inspiră de la orice persoană care este capabilă să-și coordoneze singură viața, sub toate aspectele ei
HOROSCOP
Horoscop 31 august 2024. Capricornii se inspiră de la orice persoană care este capabilă să-și coordoneze singură viața, sub toate aspectele ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI