Asadar, Cristian Diaconescu, candidat la Primaria Capitalei. Sacrificat, vom vedea cu ce sanse, desi era compatibil cu alte inalte functii. Si-n partid, si-n stat. Traian Basescu s-a inselat. Vasile Blaga n-avea cum sa-l pulverizeze pe Miron Mitrea in competitia electorala. Si nici pe vreun alt candidat PSD, fie el Vanghelie. Pentru ca PSD si-a autopulverizat singur sansele. Gestionate abil si serios, profitand mai ales de pasivul lasat in carca PD-L de Videanu, n-ar fi fost chiar de lepadat. Paradoxal, PSD pare a nu tine foarte tare sa aiba un primar general. Altminteri, ar fi temperat din start zelul aventu-rist al lui Vanghelie. Nu l-ar fi scos in fata pe Mitrea stiindu-i vulnerabilitatile, ba chiar si lasand loc speculatiilor potrivit carora cercetatul DNA ar fi dispus la antijoc, spre a-si apara pielea. Ar fi mers poate pe mana incomodului doctor Oprescu, bine situat in sondaje, ambitios si capabil sa-i atraga si pe nehotarati. PSD insa a facut ceea ce nu-si permite nici un partid serios. In preajma alegerilor s-a balacit intr-o troaca innamolita, sau si-a spalat rufele in curtea sediului central, in vazul si auzul lumii.
Nu e in joc nici barem miza Primariei. E doar o continuare a razbelului fratricid care se poarta de peste trei ani in partidul asa-zis monolitic, in fapt – un conglomerat de orgolii, de hameseli pentru un tacam la masa prezidiului politic. Pentru PSD, alegerile pentru Capitala cam pot fi bifate deja la pierderi. Dar in memoria electoratului vor persista nu fara consecinte pana la parlamentare. In pofida declaratiilor gongorice ale lui Mircea Geoana.
P.S. O fi PD-L o formatiune in care nu se prea misca in front, dar jos palaria pentru fastul cu impact electoral in care si-a lansat ieri candidatii. La concurenta cu tevatura din tabara principalilor adversari.