După 20 noiembrie, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, cu minus 20 de grade Celsius, însă e posibil ca după 1 noiembrie să fie un episod de ninsoare la munte. Până în 1 noiembrie, temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 20 de grade şi vor fi valori pozitive noaptea, aşa cum a precizat Ion Sandu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Astfel, diferenţele de temperatură în decurs de o lună vor fi de 40 de grade!
Deşi ne bucurăm de vreme bună, medicii spun că nu ne face tocmai bine această trecere bruscă de la foarte cald la foarte rece şi ne afectează organismul. “Pacienţii care suferă de astm sau de alte afecţiuni respiratorii, persoanele cardiace şi hipertensive vor fi cei mai afectaţi de această scădere bruscă a temperaturilor. Fumătorii, care au sistemul respirator afectat, sunt mai predispuşi la viroze respiratorii, care pot varia de la mici senzaţii de inflamaţie în gât şi până la apariţia gripei. Pe lângă aceste probleme, populaţia se poate confrunta cu oboseală accentuată sau scăderea puterii de concentrare”, ne-a explicat dr. Laurenţiu Luca.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro